Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
SPECIAL
Corneliu Andrei Stroe, omagiat printr-un cros studenţesc
Peste 150 de studenţi craioveni au alergat, ieri, în Parcul Tineretului la prima ediţie a crosului dedicat regretatului profesor craiovean
Cosmin LENGYEL-IONESCU ,2 aprilie 2015,14:34 nr. afisari:2169

Părintele Craiovei Maxima şi totodată cel care a pus bazele Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a murit în urmă cu un an, pe 1 aprilie. Craiova sportivă a fost în acel moment, când vestea tragică s-a răspândit la urechile tuturor celor care l-au cunoscut pe profesorul Stroe sau au auzit de performanţele sale, suspendată într-o suferinţă care cu greu a fost îndepărtată. Preşedintele Craiovei Maxima ne-a părăsit la vârsta de 70 de ani. Pe lângă restul competiţiilor care i s-au dedicat de la momentul decesului şi până acum, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, condusă de prof.univ.dr. Marian Dragomir, a decis să organizeze un cros rezervat studenţilor ce studiază la Universitatea din Craiova în memoria sa, pentru că regretatul profesor Corneliu Andrei Stroe a avut primul contact cu sportul în direcţia atletismului, el practicând disciplinele combinate triatlon şi pentatlon, unde a fost campion al României în 1961 şi 1962. Prima ediţie a acestui cros s-a desfăşurat, ieri, pe un traseu stabilit în Parcul Tineretului.

Cursa a fost împărţită în două categorii, pentru fete şi băieţi. Cea a fetelor a măsurat 600 metri, în timp ce băieţii au avut de alergat cu 200 metri mai mult. La linia de start a fost aglomeraţie şi încă una mare, deoarece au participat peste 150 de studenţi craioveni, majoritatea de la FEFS Craiova, dar şi de la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, Facultatea de Litere, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Matematică, care s-au bucurat de o uşoară sesiune de mişcare, trecând peste vremea care a fost răutăcioasă, vântul şi lipsa soarelui la început făcându-şi simţită prezenţa.
Printre studenţii participanţi s-au aflat şi sportivi de performanţă sau care au practicat în trecut un sport, iar în acest moment sunt cursanţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova. De altfel, toţi cei care s-au clasat pe primele trei locuri, atât la băieţi, cât şi la fete, sunt studenţi ai FEFS. Întrecerea băieţilor a fost câştigată de Alexandru Corzanu, student în anul I, care a practicat atletismul de performanţă în timpul liceului, la LPS „Petrache Trişcu”, fiind pregătit în acea perioadă de Valentin Mitrache. Locul doi l-a ocupat Daniel Ion, actual sportiv de performanţă, dar specializat pe cursele mai lungi, iar pe poziţia a treia a venit Ionel Micu, şi el fost sportiv la LPS.

A fost o cursă frumoasă, traseul a fost unul frumos, din păcate vremea nu a fost cu noi de la început, dar spre sfârşit a apărut soarele şi a fost mai bine. Ne bucurăm că am putut să îi cinstim memoria domnului profesor Corneliu Andrei Stroe, care a fost un om mare în sportul craiovean, prin acest cros. Am văzut că au venit mulţi studenţi să alerge, este bine că există dorinţă pentru mişcare.
A declarat Alexandru Corzanu

Cursa fetelor a fost câştigată de Roxana Ene, performeră în atletism încă de la o vârstă fragedă şi care deţine în palmares mai multe titluri naţionale în probele de sprint, dar şi distincţii pe plan continental şi participări la campionate mondiale, fiind de asemenea studentă în anul I. În spatele Roxanei, a venit Alexandra Iacob, iar pe poziţia a treia Dora Mustăţea, campioană naţională la box, ambele studiind în anii superiori tot la FEFS. Organizatorii au oferit câte o diplomă laureaţilor şi cupe pentru câştigători, precum şi alte premii, iar la finalul competiţiei s-a susţinut o tombolă, în urma căreia numele extrase, şase la fete şi şase la băieţi, au primit câte un tricou.

Marilena Stroe: „Primul sport pentru Corneliu a fost atletismul, de aici s-a lansat spre marea performanţă”

La crosul organizat, ieri, de FEFS Craiova a fost prezentă şi soţia regretatului profesor, Marilena Stroe, care a vorbit despre începuturile soţului său în sport şi trecerea sa spre performanţele manageriale din fotbal.

 Mă bucur că studenţii craioveni s-au reunit într-un număr aşa de mare să îi cinstească memoria fostului decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, o personalitate într-adevăr deosebită şi el a făcut ca sport de performanţă la început atletism, iar noi acum suntem la o comemorare de acest gen. A avut multe realizări şi acolo, deţine şi actualmente recordul la pentatlon, dar acum acest pentatlon nu mai există şi a rămas pe vecie acea performanţă pe care a realizat-o el. Uşor-uşor a trecut spre fotbal, iar primul rector al Universităţii din Craiova, Marius Preda, cunoscându-l pe Corneliu Andrei Stroe mai ales după performanţele obţinute în atletism, l-a propus ca secretar al clublui Universitatea Craiova şi aşa a pătruns pentru prima dată în acest acvariu mai special, ca să spun aşa. De aici a învăţat multe lucruri, mai ales de la domnul Constantinescu Ion, care a fost îndrumătorul lui, dar şi de la alte personalităţi din perioada aceea, şi încet a început să se formeze o echipă de fotbal, ajungându-se la Craiova Maxima.
A declarat Marilena Stroe

Marian Dragomir: „ A fost o atmosferă care s-ar fi potrivit cu spiritul tânăr al profesorului Stroe”

Actualul conducător al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, Marian Dragomir, a declarat că acest cros a fost o totală reuşită, iar atmosfera în care s-au susţinut întrecerile i-ar fi făcut o mare plăcere regretatului profesor Stroe, anunţând de asemenea ca în perioada următoare vor urma noi competiţii organizate în memoria creatorului Craiovei Maxima, de această dată fiind unele de fotbal.

A fost un cros minunat, crosul primăverii la care participă studenţii facultăţilor Universităţii din Craiova. Cred că anul acesta a fost o reuşită totală pentru că au participat câteva sute de studenţi, şi băieţi şi fete, majoritatea de la Educaţie Fizică şi Sport. După cum i-am văzut pe studenţi, spun că a fost o ediţie foarte reuşită, pentru că toţi s-au simţit bine, i-am văzut îmbujoraţi şi au participat cu multă plăcere la acţiunea de astăzi(n.r. ieri). Este o primă ediţie prin care comemorăm un an de zile de la moartea celui care a fost profesorul, managerul şi decanul acestei facultăţi. Vor fi şi alte activităţi în perioada următoare, pe care le vom dedica domniei sale pentru că dânsul este cel care a pus bazele acestei facultăţi şi întotdeauna noi, cei din facultate, l-am simţit apropiat şi după ce a ieşit la pensie. A fost un moment important pentru noi, a asistat la acest cros şi doamna Marilena Stroe, soţia regretatului profesor. Ţin să le mulţumesc colegilor mei pentru că s-au implicat să organizeze cât mai bine această competiţie. A fost un concurs de atletism, dar în perioada următoare va urma un concurs de fotbal, unde vor participa echipe de la mai multe universităţi din ţară. Puţină lume ştie, dar profesorul Corneliu Stroe a fost un foarte bun atlet, s-a remarcat pe vremea studenţiei ca sportiv de performanţă, după care au urmat reuşitele din postura de manager şi toată lumea îi asociază numele domniei sale cu Craiova Maxima. Era un spirit tânăr întotdeauna, era alături de noi, era o plăcere să fii în preajma dumnealui, iar probabil şi atomsfera de astăzi i-ar fi făcut mare plăcere.
A declarat Marian Dragomir, decanul FEFS Craiova

 
Curs valutar BNR - 17-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj