Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Baschet masculin: Energia Târgu Jiu - Dinamo 93-96, după prelungiri
,28 decembrie 2015,13:09 nr. afisari:1496

CS Dinamo Bucureşti a învins-o în deplasare pe CS Energia Tg Jiu cu scorul de 96-93 (22-18, 18-18, 18-19, 17-20, 6-6, 15-12), după două reprize de prelungiri, duminică, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii Naţionale de baschet masculin.

Dinamo a avut 72-67 cu un minut 29 de secunde până la final, Energia a întors scorul, având 75-72 când mai erau 19 secunde, Dinamo a restabilit egalitatea după două aruncări reuşite de Nenad Sulovic (75-75), dar gorjenii au ratat şansa victoriei, după ce Lazar Radosavljevic a irosit ambele aruncări libere executate cu cinci secunde înainte de final.

Cele două echipe nu au reuşit să se departajeze nici după prima repriză de prelungiri, iar în repriza a doua Energia a condus cu 86-81, dar apoi au urmat şapte puncte consecutive ale oaspeţilor (86-88). Energia a mai condus o dată, cu 93-91, dar apoi nu a mai reuşit nimici până la final, în timp ce pentru Dinamo au marcat Mark Sutalo (3 puncte) şi Darko Balaban (2 p).

Cei mai buni de la învingători au fost Marko Sutalo (24 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive) şi Pavel Marinov (25 p, 11 rec, 5 pd), MVP-ul gazdelor fiind Lamont Mack (22 p, 7 rec).

În clasament, pe primul loc se află BC Mureş, cu 24 puncte (14 jocuri), urmată de U-Banca Transilvania Cluj, 23 p (14 j), CSM CSU Oradea, 23 p (14 j), CSU Atlassib Sibiu, 23 p (14 j), CS Dinamo Bucureşti, 23 p (15 j), SCMU Craiova, 22 p (14 j), CS Energia Tg Jiu, 21 p (14 j), etc.

AGERPRES

 
Curs valutar BNR - 16-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj