Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Deportaţii de Bărăgan şi deţinuţii politici comemoraţi la Severin
Scriitorul Victor Rusu: «De foame desenam pâine!»
Iulian Gogonea ,10 martie 2014,23:45 nr. afisari:5033

Un sobor de preoţi a oficiat slujba parastasului pentru sufletele tuturor  mehedinţenilor care au trecut prin grele încercări în timpul deportărilor şi strămutărilor de amploare în Câmpia Bărăganului.
La monumentul ridicat în parcul Dragalina din Severin, numeroşi membri ai Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Mehedinţi au înălţat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria rudelor şi apropiaţilor, care au pierit în timpul regimului comunist.

Ca în fiecare an  ne întâlnim ca să comemorăm martirii noştri executaţi în închisorile comuniste, dată care coincide şi cu ziua celor 40 de mucenici care şi-au jertfit viaţa în aceleaşi condiţii, pentru credinţă, ca şi cei 4000 de deţinuţi politic, care şi-au jertfit viaţa în închisori, în temniţele şi lagărele de muncă forţată pentru biruinţă, pentru dreptate, pentru demnitate, pentru libertate. În tot judeţul Mehedinţi mai suntem în viaţă 16 deţinuţi politic, dintre strămutaţi mai suntem vreo 300-400, fiindcă sunt mai tineri, s-au născut acolo în Bărăgan şi ei trebuie să rămână în continuare să ne ducă standardul luptei mai departe pentru dreptate şi pentru libertate.
Spune Dumitru Dragomir, fost deţinut politic

Noi ne-am făcut această datorie de onoare, de conştiinţă şi de sentiment patriotic faţă de predecesorii noştri deţinuţi politic şi deportaţii în semilagărele de muncă forţată. A devenit o tradiţie la noi în Mehedinţi să organizăm evenimente comemorative şi marcante, cum este ziua de astăzi, ziua celor 40 de mucenici, 18 iunie – ziua deportărilor şi dislocărilor în semilagărele de muncă din Bărăgan şi mai este în luna iulie, când în colaboare cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, comemorăm cei trei martiri eroi împuşcaţi în 1949 în comuna Isverna.
A precizat dr. Grigore Drăghia, preşedintele AFDP din Mehedinţi

«Am fost umiliţi, batjocoriţi!»

Acum după 63 de ani de la teribila noapte de Rusalii (18/19 iunie 1951),  aşa cum a fost trăită de românii condamnaţi la inexistenţă prin deportarea în Bărăgan , care s-au întors din iad, scriitorul severinean Victor Rusu povesteşte cumplitul episod din viaţa sa, care i-a marcat copilăria şi adolescenţa.

Ne-au luat fără nicio vină, cu legi absurde, fără nicio judecată, pur şi simplu în baza unui decret pe care nici nu l-am cunoscut, decât foarte târziu, care a dictat strămutarea noastră în Bărăgan. Modalitatea de a ne lua din casele noastre a fost de-a dreptul barbară,  a avut multă violenţă şi neomenie în ea. Ne-au arestat la miezul nopţii, ne-au obligat să părăsim în câteva ore o gospodărie bogată, că noi eram oameni bogaţi în sat – de aceea ne deportau, cu ce am putut să punem într-o singură căruţă. Ne-au aruncat în vagoane de transportat animale şi ne-au dus zile întregi până la gara din Ciulniţa. Acolo am stat în bordeie, în case de chirpici, acolo am făcut foamea, acolo am fost umiliţi, batjocoriţi. Eu aveam atunci 9 ani şi ne-am întors când aveam 14 ani. Pot să spun că eu nu am avut copilărie şi prima parte a adolescenţei mele mi-au furat-o, ca la o masă de montaj la un film, domnii bolşevici cu o foarfecă mi-au tăiat secvenţele acestea din viaţa mea pentru totdeauana. Nu am avut copilărie, nu am avut adolescenţă, mi-au confiscat-o, mi-au brutalizat-o, mi-au călcat-o în picioare. De foame, desenam pâine!
A povestit  scriitorul Victor Rusu

 
Curs valutar BNR - 16-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj