Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Doi orşoveni oferă dragoste părintească la 8 copii abandonaţi
Familia Argint şi copiii ei de aur
Cu dragoste de la Dumnezeu, aşa spun tot timpul Genica şi Ion Argint că îi cresc pe cei opt copii abandonaţi de părinţii lor naturali. Povestea unor părinţi «adoptivi» deosebiţi, precum şi a unor copii la fel de minunaţi reprezintă o adevărată lecţie de viaţă.
Iulian Gogonea ,10 aprilie 2013,21:46 nr. afisari:3408

Ion şi Genica Argint, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, îngrijesc, cu toată dragostea lor, opt copii abandonaţi de părinţii naturali. Niciodată n-au făcut diferenţa dintre aceştia şi cele două fetiţe naturale ale lor. I-au crescut pe toţi la fel, i-au educat la fel. S-au străduit să nu le lipsească nimic de pe masă, s-au străduit să-i plimbe în excursii şi tabere, să-i înveţe carte, să fie cuminţi, ordonaţi şi cu respect faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Din 2002 şi până în prezent,  timpul a făcut ca între aceşti copii minunaţi şi părinţii lor “adoptivi” să se sudeze relaţii sentimentale pe care nimeni şi nimic nu le va putea rupe vreodată. Chiar dacă, la un moment dat, fiecare copil va trebui să plece în viaţă pe drumul său…

Ion Argint povesteşte că, în anul 1999, l-a cunoscut pe Dumnezeu! Până atunci ştia despre Dumnezeu, ştia că există, dar nu-l cunoscuse... În anul 2002, Biserica Baptistă  nr. 1 Dr. Tr. Severin a cumpărat o casă în Orşova pentru a creşte, educa şi îngriji copii în nevoi. El şi soţia Genica au fost desemnaţi să  slujească în această  lucrare, să integreze aceşti copii în familia lor. Au  considerat această  chemare un privilegiu! Pentru această lucrare s-a format o echipă. Ion cu soţia, Genica, slujeau la Orşova, la Casa Familială (aşa au denumit casa), iar ceilalţi se ocupau de relaţiile cu autorităţile şi să asigure necesarul. Pe 9 aprilie 2002, au sosit primi doi copilaşi, Bebe S. şi Costi S. - fraţi. Bebe avea şapte ani, iar Costi cinci. Ce s-a întamplat în familia lor? Dumnezeu ştie, el este cel care judecă, spune Ion Argint.

Am observat însă la copii că le lipsea dragostea... Erau tăcuţi şi speriaţi, însă, văzând că sunt în centrul atenţiei şi sunt înconjuraţi de dragoste, au început, doar după câteva zile, să ne zică tată şi mamă, dupa cum ne zic fiicele noastre biologice, care aveau atunci 14 ani cea mare şi trei ani cea mică. De atunci i-am considerat ca şi copiii mei, folosind doar termenul «biologic» pentru copiii noştri.
Ion Argint

În iunie 2002 au sosit Andreea C., Ioana N., Florin N. - fraţi. Ei au venit direct din familia biologică. Andreea avea şase ani, Ioana cinci, iar Florin un an şi jumătate. Ei s-au acomodat mai repede, deoarece veneau dintr-o familie cu opt copii, iar aici erau deja patru. Tot la fel de repede s-au acomodat şi cu programul de dimineaţă (spălat, îmbrăcat, micul dejun), apoi grădiniţă, spălat, masa de prânz, diferite activităţi, tematici, somnul de după-amiază, masa de seară, pijamalele şi somnul, nu înainte de a se pune la marginea patului şi a-i mulţumi Domnului! De asemenea şi la fiecare masă. În august 2002 au sosit alţi doi fraţi, Bianca M. şi Oliver M., de opt şi, respectiv, şase ani. Tatăl lor murise cu doi ani înainte, cam prin 2000.La  ei s-a putut observa de la început lipsa dragostei paterne şi pentru început li s-a acordat o atenţie specială.

Nu după mult timp au apărut zâmbetele, râsetele, pe care cred că nu le voi uita niciodată.
Ne-a dezvăluit Ion Argint

În anul 2005 a sosit Mădălin  N. - frate cu Ioana, Andreea, Florin. Avea un an şi câteva luni. El a devenit “răsfăţatul”. Ion şi Genica Argint ne-au spus că, în timpul vacanţelor, cu ajutorul Domnului, care lucrează  prin oameni, au mers cu toţii în tabere şi excursii în fiecare an. Şi tot în fiecare an, de Crăciun, merg cu toţii în comuna Orodel, judeţul Dolj, la părinţii Genicăi, să se bucure de tăiatul porcului. “Bunicii” de acolo îi consideră pe toţii copiii nepoţeii lor şi nu ştiu ce să le mai pună pe masă când aceştia le calcă bătătura. În 2009 a apărut o problemă. Biserica Baptistă Dr. Tr. Severin (fiind considerată instituţie) trebuia să îndeplineasca anumite standarde europene, ceea ce era peste puterile de susţinere ale  bisericii. Astfel biserica se retrage, dar familiei Argint, dupa şapte ani, timp în care s-a ataşat foarte mult de copii, i-a fost cu neputinţă să renunţe. Biserica însă le-a lăsat casa, în baza unui contract de închiriere, pentru o sumă modică.

A fost un moment greu, un moment în care trebuia să luăm, eu şi soţia,   o decizie. Mulţi îmi puneau întrebări fireşti, de genul «bine, dar cu ce o să -i întreţii pe copii? Tu nu primeşti de la stat decât  alocaţia de plasament şi alocaţia de stat. Nu mai ştiu cât era atunci, însă acum este de 97 de lei plasamentul şi 42 de lei alocaţia. Eu nu aveam servici, soţia de asemenea. Nu aveam răspunsuri, ştiam că Dumnezeu se va îngriji în continuare şi că nu pot să  mă despart de ei. Biserica Domnului a rămas în spatele acestei lucrări. Cine este Biserica Domnului? În niciun caz zidurile, denumirea, clădirea unei case de rugăciuni. Biserica Domnului  sunt credincioşii, oamenii ce simt cu cei de lângă ei şi îşi iubesc aproapele, oameni plini de dragoste. Prin ei şi cu ei am putut, sub călăuzirea lui Dumnezeu, am putut continua. Astăzi, după 11 ani, privesc în urmă şi-mi pare că a fost ca ieri.
A povestit Ion Argint

Statistică privind adopţia copiilor

De la începutul anului 2013 şi până în prezent, la nivelul Compartimentului adopţii şi postadoptii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului DGASPC) Mehedinţi au fost înregistrate şase deschideri definitive de procedură de adopţie, alte nouă fiind pe rolul instanţei, o încredinţare în vederea adopţiei şi o încuviinţare de adopţie. În ultimii ani s-a înregistrat o scădere a numărului de copii părăsiţi în maternitate. Astfel, în judeţul Mehedinţi, de la începutul lui 2012 până în prezent au fost înregistraţi 19 copii cu risc de părăsire şi doar un copil a fost părăsit în unităţile sanitare.
Din cazurile soluţionate, 11 copii au fost reintegraţi în familiile naturale, unul a fost internat la Centrul Maternal “Sfânta Ana” împreună cu mama sa, unul la Adăpostul de Zi şi de Noapte pentru Copiii Străzii, iar altul la Centrul Respiro. Pentru alţi cinci copii s-a dispus plasamentul la centre de plasament.

Scăderea numărului de copii părăsiţi în maternităţi şi unităţi sanitare se datorează Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, care oferă mai multe servicii şi prestaţii mamelor aflate în nevoie. În ultimii doi ani nu a mai fost decăzută nicio persoană din drepturile părinteşti.
Daniela Ciobanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Mehedinţi

În cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi sunt 246 de copii cărora li s-a stabilit măsura plasamentului la 165 de asistenţi maternali. DGASPC Mehedinţi monitorizează şi are grijă de un număr de peste 1.200 de copii din judeţ aflaţi în dificultate,  sprijinind totodată şi familiile acestora.

Copiii s-au făcut mari…

Bebe este elev în clasa a X-a la Liceul Teologic Reşiţa şi doreşte să devină un slujitor al Domnului. Anul acesta va împlini 18 ani şi va da examenul pentru permis. Andreea va împlini 17 ani, este elevă la Liceul Teoretic “Traian Lalescu” Orşova, în clasa a X-a. Ea doreşte să urmeze asistenţa socială, să ia şi ea copii să-i crească şi să ofere, la rândul ei, dragoste! Costi este în clasa a VIII-a şi doreste să devină bucătar. Ioana este de asemenea în clasa a VIII-a şi vrea să devină frizeriţă-stilistă. Florin este în clasa a V-a şi vrea să-şi facă o fermă. Mădălin vrea să devină pescar. Toţi au abilităţi pentru ce îşi doresc! Bianca şi Oliver s-au integrat în familia biologica din 2009.

În prezent eu lucrez ca şofer pe microbuzul şcolii, cu o jumătate de normă, o jumătate de salariu. Am împlinit 52 de ani şi mă rog ca Dumnezeu să-mi dea putere să  duc la bun sfârşit ceea ce am început, adică  până Mădălin va împlini 18 ani, apoi dintre ei să preia ştafeta, să continue astfel ca această casă să fie tot timpul, din generaţie în generaţie, o casă pentru copiii în nevoi, o casa familială, aşa cum Dumnezeu a hotărât. Cu această ocazie, în pragul Sărbătorilor Sfinte ale Învierii Domnului Isus, vă doresc ca pacea Domnului Isus şi dragostea Sa să vă inunde inimile şi casele dumneavoastră, la fel şi cititorilor dumneavoastră!
Ion Argint

 
Curs valutar BNR - 21-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj