Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Mame speciale pentru copii speciali
Un strop de fericire pentru femei minunate!
Asineta GÎSCAN ,5 februarie 2014,23:58 nr. afisari:3169

Ajutor ca de la femeie, la femeie. Organizaţia Femeilor Social Democrate ( OFSD) Craiova a reuşit să aducă un strop de fericire în sufletele mamelor speciale. Doamnele PSD-iste au pus la cale proiectul intitulat simplu. “Mame speciale pentru copii speciali’’, dar complex în acelaşi timp, din punct de vedere afectiv. Desfăşurat pe parcursul a două luni-15 ianuarie-15 martie 2014, proiectul are ca obiective sprijinirea mamelor copiilor cu nevoi speciale, prin realizarea unor activităţi de investigare a stării de sănătate a mamelor, de îngrijire a aspectului fizic şi de divertisment, având în vedere că starea de sănătate a lor, precum şi condiţia psihică sunt cele mai importante. Toate acestea, pentru ca micuţul cu nevoi speciale, cât şi întreaga familie să beneficieze de o viaţă normală. De asemenea, membrele OFSD Craiova şi-au propus să ofere minunatelor mame şansa de a socializa, de a împărtăşi sentimentele care le încearcă, de a învăţa împreună să facă faţă situaţiilor cu care se confruntă în această luptă continuă. Totodată, ele au şansa de a se forma din punct de vedere profesional, într-o activitate care le permite să fie permanent în preajma copiilor. La finalul tuturor activităţilor, membrele OFSD Craiova le vor pregăti mămicilor o petrecere specială, cu ocazia zile de 8 Martie.

Proiectul în sine are o latură umanitară şi se derulează pe patru laturi. Una dintre acestea este în plină desfăşurare. Astfel, cele 64 de mămici speciale beneficiază de consultări gratuite la medicii generalişti, specialişti, de asemenea li se rezolvă şi toate problemele ce ţin de dantură. Vor beneficia şi de toate investigaţiile pe linie ginecologică, li se vor face toate analizele şi le vom urmări evoluţia pe traseul proiectului. A doua latură este una de dezvoltare profesională şi suntem parteneri cu mai multe firme din Craiova. Mamele au posibilitatea de a participa la cursuri de make-up, de antreprenoriat, ajutându-le chiar să se perfecţioneze într-unul dintre aceste domenii. Această latură este cea de răsfăţ a proiectului. Minunatele mămici vor fi purtate de membrele PSD-ului la saloanele de înfrumuseţare din Craiova, care sunt partenere în proiectul nostru. Aceste saloane ne vor oferi servicii de cosmetică, hair-styling şi manechiură/pedichiură. Mămicile noastre vor încheia acest proiect cu o petrecere de 8 martie la care poate nici n-au visat. Astăzi ( n.r.-ieri) au loc şedinţe de consiliere, unde mamele se deschid, se destind îşi spun problemele şi sunt foarte mult ajutate. În cadrul acestor şedinte, mamele sunt pregătite mai ales din punct de vedere psihologic pentru a privi altfel problemele pe care le au. Toate mămicile vor beneficia de câte două şedinţe de consiliere. Cursurile de make-up au mai ales rolul de a le învăţa pe mame că trebuie să se respecte şi să se întreţină, iar cele de antreprenoriat au rolul de a le iniţia pe mame în tainele unei astfel de afaceri, care să se poată desfăşura din casă, pentru că aşa cum bine ştim, mămicile noastre nu se dezlipesc de micuţii lor şi îi îngrijesc în permanenţă.
A declarat Aurelia Filip, preşedinte OFSD Craiova

64 de mame sunt angrenate în acest proiect

Mamele cu nevoi speciale care s-au înscris în proiect sunt cele care sunt înscrise în Asociaţia pentru Copii cu Cerinţe Educative Speciale, dar şi toate mamele care au auzit de proiect şi şi-au dorit să participe.

Iniţial, proiectul a fost organizat pentru 50 de mame şi noi a trebuit să primim 64. Ne-am fi dorit să primim mult mai multe, pentru că problema nu s-a rezolvat. Din fericire, noi mai avem sponsori care şi-au dorit să fie alături de noi într-o viitoare colaborare şi cred că este posibil să organizăm şi o a doua ediţie.
A adăugat Aurelia Filip, preşedinte OFSD Craiova

Opt stomatologi au oferit consultaţii şi tratamente complete pentru mame

Opt stomatologi, parteneri ai proiectului au oferit consultaţii şi tratamente complete mamelor angrenate în această acţiune.

Opt stomatologi au devenit partenerii noştri şi au oferit iniţial nişte servicii de consultare, care au presupus rezolvarea unor mici carii, dar pentru că au pus foarte mult suflet în proiect şi au cunoscut poveştile acestor mame minunate, vreau să spun că toţi stomatologii oferă rezolvări pentru toate cariile şi extracţiile. Aceşti medici s-au autodepăşit, ne-au ajutat enorm, având în vedere şi costurile care sunt foarte mari. Ei şi-au dorit să facă totul gratuit. De asemenea, cele 64 de mame beneficiază de control general, ecograf, să ştim de unde plecăm cu fiecare. Sunt oameni de suflet care ne-au arătat că solidaritatea în Craiova este la ea acasă.
A explicat Aurelia Filip

«Dacă eu pot să ajut, o fac cu cea mai mare plăcere»

Este voluntariat ceea ce fac eu, un act de caritate. Eu le ofer mamelor strict ce au nevoie, adică o consultaţie gratuită. Fiecare mămică are o altă necesitate. Dacă eu pot să ajut, o fac cu cea mai mare plăcere.
Roxana Mădălina Baca, medic stomatolog.

Femeile social-democrate, alături de mame pe parcursul tuturor activităţilor

Participantele vor merge însoţite de femeile social-democrate, la evenimente culturale şi artistice, organizate de partenerii proiectului, dar şi la petrecerea organizată cu ocazia zilei de 8 Martie.

Prin acest proiect ne-am propus să le scoatem din rutină pe aceste mămici speciale, să le oferim câteva momente de răsfăţ. Le facem să strălucească, şi mai frumoase decât sunt. De asemenea, le oferim invitaţii la teatru, dar şi la filarmonică. Totodată, le consiliem în vederea dezvoltării carierei. Este un proiect foarte frumos, plin, cu numeroase activităţi în care mămicile sunt beneficiare exclusiv.
Alina Costin, responsabil coordonator proiect

Şedinţe de consiliere în sprijinul participantelor

Pe viitor, membrele OFSD Craiova şi-au propus să organizeze un club pentru aceste mămici. Pentru început, acestea au desfăşurat şedinţe de consiliere cu mamele, astfel încât femeile să poată fi ajutate în problemele cu care se confruntă.

Ştim cu toţii că existenţa unui copil cu deficienţe are repercursiuni asupra întregii familii. Afectivitatea părinţilor este foarte importantă şi nimeni nu poate înlocui acest lucru. Mămicile care sunt angrenate în proiectul nostru au copiii bolnavi de autism. De obicei copiii diagnosticaţi cu autism nu vorbesc şi nici nu comunică. În cadrul acestor seminarii de consiliere, ne axăm pe rolul familiei, atitudinea părinţilor şi rolul societăţii. Le învăţăm pe mame să se autocunoască, iar în acel moment ele depăşesc anumite dificultăţi de natură sufletească, cum ar fi: tristeţea, grijile, temerile. În acel moment, ele devin mult mai împăcate. De asemenea, la aceste seminarii le ajutăm să înveţe să aibă comportamente adecvate anumitor circumstanţe. Mămicile memorează astfel anumite noţiuni care să le fie de folos în relaţia cu cei mici. Aceste seminarii înseamnă un început. Noi vrem să le oferim un imbold. La început, femeile erau puţin mai reticente, neştiind practic care este rolul nostru, dar pe parcurs situaţia s-a schimbat. Dorim să înfiinţăm un club pentru aceste mămici. De asemenea, ne gândim să aplicăm pe un proiect european, care să aibă ca şi obiectiv consilierea mămicilor cu copiii bolnavi de autism. Sunt foarte multe mămici în această situaţie, care au nevoie de înţelegere şi ajutor.
Georgiana Ceauşilă, coordonator proiect pe partea de consiliere

Mamele participante, extrem de mulţumite de rezultatele proiectului

Fiica mea este foarte frumoasă şi inteligentă, cu daruri multe de la Dumnezeu. Am fost încântată din prima secundă de acest proiect. Eu şi cu celelalte mămici ne mai întâlnim, schimbăm păreri, informaţii referitoare la copiii noştri, la evoluţia lor, la posibilităţile de recuperare. Pe lângă faptul că suntem mămici care avem grijă de copii, eu tot timpul am considerat că trebuie să avem grijă şi de noi. Din păcate, nu întotdeauna găsim timpul şi nici resursele de care avem nevoie. Trebuie să conştientizăm că e nevoie să fim sănătoase pentru copiii noştri. Am acceptat cu foarte mare bucurie proiectul şi mă voi implica cât se poate de mult. Fetiţa mea suferă de parapareză spastică, nu se poate deplasa singură. Studiază la Şcoala Nr. 30., unde a fost foarte bine primită
Simona Digaru, mămică

Pentru noi, ca şi beneficiari semnifică mult acest proiect, pentru că nu cred că aveam astfel de posibilităţi mai ales că timpul nostru este limitat, iar majoritatea timpului îl acord copiilor. Am mai fost la un ecograf, urmează să merg şi la un consult ginecologic. Fetiţa mea are 15 ani şi suferă de retard psihomotor
Castelia Tudor, mămică

Aurelia Filip: “Fără sprijinul doamnei Primar, acest proiect nu putea să ajungă atât de departe!

Vreau să mulţumesc doamnei Primar pentru sprijinul pe care ni l-a acordat de la început, în deszvoltarea acestei activităţi minunate. Atât sprijinul moral oferit, cât şi cel ce ţine de organizare au fost extrem de binevenite.
Aurelia Filip

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj