Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Craioveancă de 26 de ani, «dolce-chef» în Italia
Mădălina Pometescu a câştigat marele premiu la Bake Off Italia
Petre Cojocaru ,7 ianuarie 2014,14:27 nr. afisari:3823

Puţin pesimistă, puţin timidă, puţin nesigură dar …dulce! Aşa începe un jurnalist italian descrierea Mădălinei Pometescu, o tânără de 26 de ani din Craiova, care a câştigat recent marele premiu la Bake Off Italia, o variantă “dulce” a emisiunilor de tip “master-chef”. Mădălina a intrat în competiţie în luna septembrie. Nu i-a fost uşor, după cum a mărturisit jurnalistului italian Mattia Buonocore. I-a surprins pe apropiaţi, atunci când le-a spus că s-a înscris în competiţia “Bake Off”. Craioveanca de 26 de ani a ajuns în Italia, mai exact la Marsciano, în provincia Perugia, după ce mama ei s-a mutat la Milano cu serviciul. A terminat liceul în Italia şi are o fiică de cinci ani. Mărturiseşte că de mică îi plăcea să stea în bucătărie. Pasiunea pentru a găti prăjituri şi-a descoperit-o însă recent, cu doar doi ani şi jumătate în urmă.

Când eram mică, îmi lipeam nasul de geamurile cofetăriilor.
A spus Mădălina în clipul de prezentare a emisiunii Bake Off Italia

Această pasiune pentru dulciuri  i-a adus acum o sumă importantă de bani, 200 de mii de euro. Bani cu care, spune ea, îşi va deschide un laborator propriu de cofetărie. La Craiova a fost ultima oară acum cinci ani. A locuit în cartierul Brazda lui Novac, dar a plecat înainte de a-şi termina cursurile în Italia. În curând, Mădălina va lansa o carte de reţete dar va avea şi o emisiune la un post de televiziune din Italia. Vis devenit realitate pentru o tânără plecată din Craiova.  Pe 3 ianuarie, Mădălina a câştigat finala competiţiei, gătind un pandişpan şi devenind astfel “Cel mai bun cofetar amator”, în cadrul emisiunii-concurs “Bake Off Italia”, pe canalul Real Time. În competiţie au fost 9 particpanţi, iar confruntarea nu a fost deloc una uşoară, ştiut fiind că italienii sunt mari maeştri cofetari.

 
Curs valutar BNR - 23-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj