Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Oltenia veche-monumente pierdute sau înlocuite
Catedrala Mitropolitană a Olteniei - monumentul reprezentativ al Craiovei
Georgiana Roxana LEANA ,13 februarie 2014,23:49 nr. afisari:3563

Continuăm să săpăm în  trecutul istoric al Craiovei şi ne-am oprit de această dată la biserica Sf. Dumitru. Catedrala Mitropolitană din Craiova poartă hramul “Sfântul Dumitru”, sfânt care este şi ocrotitorul Municipiului Craiova. A fost rezidită din temelii la 1651 de Matei Basarab, ulterior reparată de fostul mare armaş Petru Obedeanu în 1690, de fiul său, stolnicul Constantin Obedeanu, în 1724, când se şi repictează, zugrăveala fiind executată de Teodosie, Andrei şi alţii. Din 1765 devine metoc al Episcopiei Râmnicului. Este închisă în 1849 şi rămâne în ruină până la 1889. Refăcută în totalitate, catedrala a fost zidită din cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava, din Mofleni.Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, în anul 1884, din ctitoria originală nu se mai păstra decat clopotniţa. Tot acesta susţine că biserica ar fi fost zidită cu vreo două sute de ani mai devreme de anul 1651, când apare legată de numele voievodului Matei Basarab. Părintele Vladimir Dărângă ne-a vorbit cu măiestrie despre biserică.

Este monumentul reprezentativ al Craiovei, oraşul s-a construit în jurul ei pentru că originile acestui mare edificiu merg până înainte de anul 1000. Este în stil bizantin constantinopolizant, a fost dintotdeauna o biserică domnească, iar după 1939 a devenit catedrala mitropolitană a Olteniei.Boierii craioveşti au avut-o în grija lor, au renovat-o, au refăcut-o dintotdeauna după atâtea atacuri, cutremure. A fost demolată la 1890 de arhitectul Andre Lecomte de Nouy şi refăcută în forma actuală, la biserica veche cele mai mari reparaţii le-a făcut Matei Basarab în 1651. S-a resfinţit în 1933, pe 7 octombrie în prezenţa regelui Carol.
A declarat Vladimir Dărângă, ecleziarhul Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru”

Cert este că istoria Craiovei se îmbină cu istoria bisericii “Sfântul Dumitru”, care, într-o vreme avea în proprietatea sa toată moşia banilor olteni. Pentru această însemnătate istorică, biserica s-a bucurat de preţuire din partea voievozilor şi boierilor evlavioşi care au contribuit deseori la restaurarea acesteia.Ctitorie a boierilor Craioveşti, prim ctitor socotit a fi Barbu Craiovescu, întâia confirmare documentară din anul 1645 o menţionează ca “Biserica Domnească de Craiova”, iar în alte izvoare apare sub numele de “Băneasa”. Pe acelaşi amplasament al bisericii a existat iniţial o şcoală de preoţi şi dascăli

Catedrala Sfântul Dumitru adăposteste moaştele Sfântului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului, ale Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfintei Muceniţe Tatiana.Potrivit lui Nicolae Iorga, pe lângă Catedrală a funcţionat cea mai veche şcoală din Oltenia , şcoala de preoţi şi dascăli.Originile bisericii Sf. Dumitru sunt încă neprecise
Catedrala închinată Sfântului Dimitrie merge în timp până la origini înca discutate. Deşi nu există atestări precise cu referire la începuturile sale, Biserica Domnească are legătură cu existenţa istorică a orasului Craiova.
Se crede că biserica a fost zidită, fie în vremea fraţilor Petru şi Asan (1185), fie în vremea lui Ioan al Cumanilor (1230), fie în vremea domnitorului Mircea cel Bătrân în anul 1386. Păstrarea stilului bizantin al secolelor X-XV, de către boierii Craioveşti şi, ulterior, de voievodul Matei Basarab, l-au determinat pe istoricul Petre Constantinescu din Iaşi să atribuie ctitoria acestei biserici domnitorului Mircea cel Bătrân, legând-o de marea victorie împotriva otomanilor, de la Rovine.
Biserica Sf.Dumitru  reprezenta sistemul de apărare al oraşului.
Banul Craiovei, Barbu Craioveanu a deţinut moşia şi localitatea Craiova înainte de anul 1500..Marele ban Barbu Craioveanu, care este socotit ctitorul bisericii, avea ca proprietate moşia şi localitatea Craiova, înainte de anul 1500. Este cea mai veche biserică din Craiova, lângă această biserică se aflau casele banilor cetăţii, iar aşezarea ei nu a fost deloc făcea parte din sistemul de apărare al oraşului. Poziţia ei strategică a făcut din această biserică un adevărat turn de apărare al oraşului.
Catedrala “Sf.Dumitru” a primit denumirea de biserică domnească de la domnitorii Ţării Româneşti

Datorită faptului că biserica s-a mai numit şi “Băneasa”, mai ales în cadrul secolelor XVIII-XIX, s-a ridicat ipoteza ca aceasta să fi fost construită sau reconstruită în perioada boierilor Craioveşti, care erau bani ai Olteniei.
Un hrisov din 11 noiembrie 1645 aminteste de “Biserica Domnească Craiova”. Această biserică s-a numit “domnească” pentru că, din neamul Craioveştilor, ctitorii ei, câţiva au ajuns domni ai Ţării Româneşti, Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), Matei Basarab (1633-1654) şi Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714).
In anul 1651, domnitorul Matei Basarab rezideste Biserica Sfantul Dimitrie. Tot in vremea sa, în anul 1657, biserica este vizitată de către patriarhul Macarie al Antiohiei, însotit de diaconul său, Paul de Alep.
În vremea domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, biserica a fost parţial restaurată. Acum i s-au aşezat chenare de piatră inflorate şi fiare, la ferestre şi geamuri de sticlă, la ferestrele de jos şi la cupole.

 
Curs valutar BNR - 25-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj