Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Minerii au ieşit în stradă
«Unde eşti tu, Ţepeş doamne?!»
Angajaţii Complexului Energetic se pregătesc de grevă generală
Ana - Maria CONSTANTINESCU ,30 mai 2013,21:54 nr. afisari:3847

Aproape 4.000 de angajaţi de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) au ieşit ieri în stradă. Oamenii au început protestul în faţa CEO, unde au fost întâmpinaţi de jandarmi. Directorul Complexului a ieşit din instituţie abia după terminarea mitingului.Pentru că Laurenţiu Ciurel nu a coborât să discute cu ei, protestatarii au pornit în marş spre centrul oraşului, oprindu-se în faţa Prefecturii.

Pe durata întregului protest, sindicaliştii au strigat lozinci împotriva directorului general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, căruia i-au cerut demisia. Oamenii au purtat pancarte inscripţionate cu “Pită-ROIU”, “Unde eşti tu, Ţepeş doamne”. Liderul Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, a anunţat că, începând de marţi, angajaţii CEO vor intra în grevă generală.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că s-a hotărât trecerea la un program de lucru de patru zile pe săptămână, ceea ce diminuează câştigurile tuturor lucrătorilor cu peste 20%, spun ei, fără să se respecte prevederile Contractului Colectiv de Muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Complexulului Energetic Oltenia, decizia de reducere a săptămânii de lucru de la cinci la patru zile vine ca urmare a prognozelor pe iunie raportate la cerera de energie pe cărbune şi consumul de lignit.

Este o măsură temporară, de protecţie a locurilor de muncă, prevăzută în Contractul Colectiv de Muncă. În funcţie de situaţie, există posibilitatea ca programul să fie redus doar pe parcursul a două săptămâni. În acest an, nu vor fi disponibilizări de personal in cadrul CE Oltenia. Din această cauză, în urma reorganizării activităţii şi reducerii cheltuielilor variabile, se apelează la alte modalităţi de reducere a cheltuielilor. Zilele libere au fost stabilite pentru datele de 7, 10, 21 şi 25 iunie, excepţie făcând personalul care va asigura desfăşurarea corespunzătoare a activităţii pentru grupurile energetice care vor funcţiona, cât şi supravegherea şi paza instalaţiilor oprite din termocentrale şi exploatările miniere.
Comunicatul Complexului Energetic Oltenia

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că s-au operat reduceri salariale retroactive pentru 800 de angajaţi din rândul presonalului TESA, oamenii având salariile diminuate cu până la 50%, şi spun că măsurile luate de conducerea Complexului nu au fost negociate. Se pare că, în urma protestului de ieri, directorul financiar al CEO, Daniel Pităroiu, şi-a dat demisia.

 
Curs valutar BNR - 23-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj