Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
PREŞEDINTELE TSD OLT, ALES VICEPREŞEDINTE NAŢIONAL
Dragoş Ostroveanu ,23 octombrie 2013,00:09 nr. afisari:2905

Ionuţ Ivan (foto), preşedintele TSD Olt, a fost ales vicepreşedinte naţional în ultimul Birou Naţional, desemnat la congresul organizaţiei de tineret.Preşedintele TSD Olt este unul dintre cei opt vicepreşedinţi la nivel naţional ai organizaţiei de tineret a Partidului Social Democrat. Pe lângă această funcţie, organizaţia judeţeană a mai obţinut şi 10 funcţii de membru în Consiliul Naţional.Organizaţia judeţeană Olt a participat cu un număr de 48 de delegaţi şi 10 invitaţi. La congres au fost prezenţi peste 1.600 de delegaţi din toată ţara.

În prima declaraţie în noua funcţie, Ionuţ Iovan (foto) ne-a spus:
Doresc să mulţumesc echipei de la Olt, care m-a susţinut şi care a fost alături de mine în toţi aceşti ani. Pentru organizaţia judeţeană este o recunoaştere de către organizaţia naţională a meritelor sale. Este un real câştig pentru organizaţia judeţeană. Voi reprezenta organizaţia judeţeană şi regiunea în Biroul Naţional. Mă voi implica, voi lupta ca organizaţia noastră să aibă un rol important în politica tinerilor social-democraţi de la nivel naţional. Am conlucrat bine cu preşedinţii organizaţiilor judeţene din Dolj şi Gorj. Doresc, alături de seniorii partidului, să punem umărul la dezvoltarea regiunii, poate una dintre cele mai sărace.

Biroul Permanent al TSD este format din: Mihai Sturzu - preşedinte, Gabriel Petrea - secretar executiv, Ioana Cazacu - preşedinte executiv, Marius Dunca - preşedintele Consiliului Naţional, Claudia Ţăpârdel - purtător de cuvânt, opt vicepreşedinţi la nivel naţional, opt vicepreşedinţi regionali şi cinci vicepreşedinţi din rândul tinerelor social-democrate.

 
Curs valutar BNR - 18-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj