Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
PDL OLT
EFERVESCENŢĂ POLITICĂ LA FINAL DE SĂPTĂMÂNĂ
Dragoş Ostroveanu ,14 aprilie 2014,00:02 nr. afisari:6673

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a avut un final politic efervescent. Câţiva oameni politici de prima mână din România au vizitat Slatina. Şi nici nu s-a declanşat campania electorală.
Au fost în Slatina: Liviu Dragnea (de la PSD), Gabriel Oprea (de la UNPR), Teodor Baconschi şi Gelu Vişan (de la PMP), Claudia Benchescu(de la PNL) şi Vasile Blaga, Marian Jean Marinescu, Traian Ungureanu şi Theodor Stolojan (de la PDL).
Nu s-a făcut campanie politică referitoare la euroalegeri, ci doar întâlniri cu membrii de partid, primari, consilieri de partid, într-un cuvânt pregătirea şi definitivarea strategiei de campanie.
Astfel, PSD şi UNPR Olt se pregătesc de euroalegeri. Cu ocazia învestirii în funcţie a noului prefect de Olt Silviu Neacşu, preşedintele UNPR Gabriel Oprea şi preşedintele executiv Liviu Dragnea au avut întâlniri cu membrii de partid, primari, consilieri, etc.
Întâlnirea PSD-ului s-a desfăşurat în Sala Europa a Consiliului Judeţean Olt.
Tot acolo, dar înainte, s-a desfăşurat conferinţa de presă referitoare la învestirea în funcţie a prefectului.
 
Rezumând desfăşurătorul conferinţei de presă, sunt de evidenţiat câteva aspecte.
Întrebările insistente ale ziariştilor pe tema NEMULŢUMIRILOR primarilor şi a efectivului de partid cu privire la implicarea SENATORULUI DE OLT Dan Şova referitoare la problemele judeţului Olt. Aproape toţi ziariştii au întrebat de această problemă. La un moment dat a fost evidentă iritarea ministrului cu privire la insistenţa ziariştilor. Preşedintele PSD OLT, Paul Stănescu, a încercat să mai tempereze insistenţa ziariştilor.  Ministrul s-a arătat agasat de întrebările unui jurnalist, declarând ironic: “numai o întrebare mai aveţi?“
Au existat foarte multe întrebări referitoare la aducerea banilor în judeţ de la guvern, dar şi a numirii în funcţii guvernamentale a unui număr foarte mic de olteni (în contextul respectului despre care se spune că partidul îl poartă rezultatelor politice din judeţul Olt). La fel, ministrul a fost surprins de tirul întrebărilor şi de nemulţumirea ziariştilor a stării de fapt.

Şi, probabil din cauza acestor situaţii,  ministrul a reacţionat dur la întârzierea avută de deputatul Emil Moţ, fiind ironic:
Ne cerem scuze domnule deputat că am început mai devreme, trebuia să vă aşteptăm, am greşit.

Analizând, conferinţa de presă nu i-a fost comodă lui Liviu Dragnea, aşa cum presupunem, că se aştepta.
PMP Olt a fost vizitat de doi candidaţi la europarlamentare: Vicepreşedintele PMP, Teodor Baconschi, secretarul general al partidului, Cristian Petrescu, dar şi de secretarul regional Regiunea Sud-Vest, Gelu Vişan. Gazdele le-au fost: preşedintele PMP Olt, Marian Vasile şi prim-vicepreşedintele Marin Bobeş.
În cadrul şedinţei de partid, dar mai cu seamă la conferiţa de presă, eurocandidaţii Teodor Baconschi şi Cristian Petrescu le-au transmis oltenilor mesajul celei mai noi formaţiuni politice din România. Pentru început au vorbit despre cel mai nou partid din România, primul test politic al PMP îl reprezintă alegerile europarlamentare.
Năzuinţe: reindustrializarea României, investiţii majore în agricultură, refacerea sistemului de irigaţii.

În cadrul conferinţei de presă Teodor Baconschi a declarat:
USL a obţinut votul majorităţii românilor pe un program, iar acum constatăm cu toţii că aceste proiecte cheie au rămas toate blocate. Primii cinci candidaţi ai partidului cunosc cel mai bine ce e în Parlamentul European.

La PNL Olt, doi dintre candidaţii la euroalegerile din anul acesta, Cătălin Rotea şi Claudia Benchescu, au fost în judeţ în localităţile unde sunt primari ai partidului. În speţă este vorba de candidaţii de pe locurile 15 pentru Cătălin Rotea (fostul prefect de Olt) şi 8 pentru  bucureşteanca Claudia Benchescu.
Aceştia au fost să discute cu primarii şi oamenii de partid din comunele Osica de Sus (primar Ion Ciocan), Radomireşti (primar Nicuşor Sîia), Mihăeşti (primar Constantin Dobriţa) şi Traian (primar Marian Negrilă).
Problemele discutate au fost cele pe care le întâmpină cetăţenii în comunităţile în care trăiesc.
Cătălin Rotea, candidatul PNL Olt la europarlamentare, a anunţat că vor mai veni în judeţ şi Ludovic Orban, Varujan Vosganian şi Crin Antonescu.

Pe 27 aprilie vom avea vizită de campanie la Osica de Sus şi la Balş împreună cu deputatul Ludovic Orban, între 10 şi 17 mai avem confirmată vizita domnului Varujan Vosganian, iar pe 19 mai avem confirmată prezenţa preşedintelui Crin Antonescu la o delegaţie permanentă extinsă a PNL.

La PDL, Siminica Mirea (preşedintele filialei judeţene Olt) a fost gazdă pentru preşedintele PDL Vasile Blaga şi pentru Marian Jean Marinescu, Traian Ungureanu, Theodor Stolojan (candidaţii europarlamentari).
Lista PDL pentru Parlamentul European o mai cuprinde şi pe Monica Macovei.
Scopul vizitei: prezentarea presei a unei părţi din candidaţii la alegerile europarlamentare.
George Ionică este olteanul pe listele de candidaţi ai PD-L-ului pentru scrutinul din 25 mai.
Întâlnirea cu membrii de partid, de la Olt, s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Tineretului din Slatina.

Motto-ul PD-L pentru alegerile europarlamentare este: “Europa în fiecare casă”.

În cadrul întâlnirii cu membrii partidului liderii pdl-işti dar şi cu presa au punctat câteva din atu-urile lor.

Vasile Blaga:
Partidul Democrat Liberal atacă alegerile europarlamentare cu cea mai competitivă listă. Pe listele noastre de candidaţi nu veţi găsi antieuropeni.

Marian Jean-Marinescu:
Am apărat interesul românilor. Am dezvoltat politici europene care să aducă dezvoltare economică, locuri de muncă. N-am lăsat să treacă pe lângă noi nicio lege care să dăuneze României.

Să nu uitam că europarlamentarul Marian-Jean Marinescu este liderul grupului parlamentar al popularilor europeni din Parlamentul European.
Punctele importante ale platformei electorale ale PDL-ului sunt: dezvoltarea României, la creşterea standardului de viaţă al românilor, prin stimularea investiţiilor, a competitivităţii şi prin crearea de noi locuri de muncă, susţinerea parcursului european al Republicii Moldova şi relansarea Parteneriatului Estic.
Cert este un lucru: politicienii de la Bucureşti (din structurile guvernamentale şi centrale ale partidelor) i-au contact şi ascultă problemele judeţene doar în campanii electorale.
În rest, NU.

 
Curs valutar BNR - 21-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj