Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Romică Vâlcu Şi-a umflat iar muşchii
Viceprimarul «smardoi» i-a lăsat pe liberali fără sediu
Iulian Gogonea ,12 iunie 2013,22:52 nr. afisari:2790

Ca să se răzbune pe partidul care l-a dat afară din organizaţie ca pe o măsea stricată, ex-liberalul Romică Vâlcu, promovat viceprimar al Severinului, în mod suspect, de către PSD şi primarul Constantin Gherghe, a purces la evacuarea în forţă a sediului PNL Drobeta Turnu Severin. Motivul invocat a  fost  neplata chiriei către Primărie. Dubios este că, înainate de promovarea  lui Vâlcu în funcţia de viceprimar, pe vremea când acel post era ocupat de liberalul Daniel Cârjan (foto dreapta), Primăria n-a întreprins nimic pentru încasarea banilor cuveniţi şi intrarea în legalitate. Vâlcu este cunoscut la Severin pentru că are apucături violente la beţie, dar şi pentru aventurile sale bahice cu fostul preşedinte al PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu, exclus şi dumnealui din partid . Cu ceva timp în urmă, Vâlcu şi fratele lui l-au căsăpit în bătaie la un restaurant din Severin pe fiul unui om de afaceri care i-a supărat cu ceva.

Noul viceprimar al Severinului, ex-liberalul Romică Vâlcu (foto stânga), luat în braţe de PSD ca să fie  asmuţit mai bine împotriva partenerilor liberali din USL, a intrat în acest rol, care i se potriveşte ca o mănuşă. Aşa că, marţi după-amiază, a întreprins o acţiune în forţă, mai exact a lăsat organizaţia PNL Drobeta Turnu Severin fără sediu. Motivul: existau  datorii către Primărie. Organizaţia municipală a PNL Drobeta Turnu Severin a rămas fără sediu după ce Primăria Municipiului a procedat la evacuarea chiriaşului său.
Primăria, prin vocea ex-liberalului ajuns viceprimar, Romică Vâlcu, în calitate de proprietar al imobilului, a anunţat că PNL a încălcat mai multe prevederi din contract.
Evacuarea din sediu s-a făcut marţi după-amiază, la faţa locului fiind prezent, din partea Primăriei Drobeta Turnu Severin, cine altul decât viceprimarul Romulus Vâlcu, acela care a fost exclus din PNL Mehedinţi la sfârşitul lunii mai a.c.
Potrivit lui Vâlcu, PNL Mehedinţi a fost sancţionat luni cu suma de 50.000 de lei pentru lucrări în interiorul sediului fără autorizaţie de construcţie. Ulterior, marţi s-a trecut la evacuare.

Toată lumea trebuie să respecte legea. A  fost întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională fiindcă s-au adus modificări şi s-a construit în sediu fără autorizaţie de construcţie, fără certificat de urbanism. De menţionat că proprietar pe acest spaţiu este Primăria Muncipiului. Mai mult decât atât, ne aflăm la evacuare întrucât, conform contractului de închiriere, aveau nişte obligaţii asumate, printre care şi plata chiriei. Nu s-a plătit nici chiria de 18 luni, or, potrivit contractului, pentru neplata chiriei mai mult de trei luni, articolul 8 prevede că este titlu executoriu şi se procedează la evacuare. Datoria este în jur de 800 de lei, dar trebuie reţinut faptul că această chirie este foarte mică, undeva în jur de 20 de lei pe lună. Nici măcar aceşti 20 de lei nu au fost plătiţi şi, aşa cum vă spuneam, mai mult decât atât, s-a schimbat şi destinaţia, în sensul că a fost pentru organizaţia municipală a Partidului Naţional Liberal, şi acum este cabinet parlamentar.
Viceprimarul Romulus Vâlcu

Concret, Primăria a imputat liberalilor mehedinţeni că nu şi-au plătit chiria, că au realizat lucrări la faţada sediului şi că au construit un perete despărţitor în interiorul spaţiului fără acordul proprietarului şi că acolo se amenaja cabinetul parlamentar al deputatului care a trecut de la PDL la PNL, Mihai Stănişoară. Mihai Stănişoară consideră că tot ceea ce s-a întâmplat este “un abuz fără precedent al Primăriei Drobeta Turnu Severin împotriva unui partid politic”. “Acolo este sediul organizaţiei municipale a PNL Turnu Severin, care are contract legal cu Primăria. Eu, ca deputat PNL, în mod logic, am voie să stau în acel sediu, să-mi desfăşor acolo activitatea. Nu aveau voie să intre cu forţa acolo. Din câte am înţeles, ca un vandal, ex-liberalul Romică Vâlcu, care, potrivit protocolului USL, n-are niciun drept să fie viceprimar, a spart uşile şi a  condus această acţiune ilegală”, a declarat deputatul Mihai Stănişoară. Acesta a mai spus că PNL Mehedinţi, cel mai probabil, va formula plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva viceprimarului Romulus Vâlcu.

La fel a anunţat că va proceda şi preşedintele PNL Severin, Daniel Cârjan:
Este incredibil ce se întâmplă cu sediul unui partid politic în secolul 21. De aceea, ţin să anunţ public că lucrurile nu vor rămâne aşa, ci vom acţiona legal pentru a se face dreptate şi pentru ca aceia care au încălcat legea să plătească.

Liberalii mehedinţeni n-au vână politică

Ex-liberalul Vâlcu a fost instalat în funcţia de viceprimar de nici o lună. Până atunci viceprimar a fost Daniel Cârjan, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin. Când Vâlcu a fost dat afară din PNL, în mod paradoxal, consilierii locali USL din CL Severin l-au dat afară din fucnţie pe liberalul Cârjan prin vot, bineînţeles, şi l-au ales viceprimar pe un ex-liberal, adică pe Vâlcu. Dar cât timp a fost viceprimar la Severin liberalul Daniel Cârjan, Primăria, prin reprezentanţii ei, a uitat că are de încasat 800 de lei din chirii de la liberali ori a trecut cu vederea  acest aspect. Cum a ajuns ex-liberalul Vâlcu viceprimar, minţile “luminate” din Primărie şi-au adus aminte de aplicarea legii şi l-au băgat la înaintare pe acesta. Totuşi asta nu înseamnă că liberalii mehedinţeni sunt uşă de biserică, din moment ce n-au plătit o sumă modică, de 800 de lei, şi nu s-au preocupat să-şi aleagă o nouă conducere. De mai bine de un an, preşedinte interimar la PNL Mehedinţi este primarul din Caransebeş, Marcel Vela. Din moment ce n-a fost în stare să-şi păstreze un om în funcţia de viceprimar al Severinului, conform protocolului USL, fără o conducere puternică şi legitimă şi fără o strategie definită, organizaţia PNL Mehedinţi pare, pe zi ce trece, tot mai pustie, lucru care îi avantajează de minune pe pesedişti. 

 
Curs valutar BNR - 25-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj