Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Bilanţ la final de an
Economia la pământ, corupție, potop de taxe şi impozite, nesimţire
Caracterizarea guvernării USL şi a conducerii Primăriei Craiova, făcută de democrat-liberalii doljeni
Ana-Maria CONSTANTINESCU ,24 decembrie 2013,01:00 nr. afisari:2815

Preşedintele PDL Dolj, eurodeputatul Marian Jean Marinescu şi deputatul Constantin Dascălu au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat un bilanţ al guvernării USL în 2013. Marian Jean Marinescu, liderul democrat-liberalilor doljeni consideră că, dacă în 2013 economia României a fost grav afectată, în 2014 va fi şi mai rău.

Mai e puţin şi se termină 2013 şi fiecare dintre noi, cred eu, a avut şi bune şi rele, important este că am ajuns până aici. Din păcate însă, dacă ne uităm la politică nu cred că a fost un an foarte bun şi în general pentru români nu cred că a fost un an bun. Cred că economia României este într-o perioadă proastă, cred că măsurile inexistente luate de guvern pentru sprijinirea dezvoltării economiei şi pentru locuri de muncă au dus la situaţia de acum, cred că, aşa cum putem previziona şi mai ales după alocările bugetare pentru 2014 în ceea ce priveşte investiţiile, economia la anul va fi într-o situaţie şi mai rea. Din păcate, cele mai afectate zone economice sunt cele în care lucrează IMM-urile, cele care dau cele mai multe locuri de muncă şi care acum sunt într-o situaţie extrem de grea. Eu n-am întâlnit om de afaceri, indiferent că are 10 angajaţi, 50, 100, 200 angajaţi, care să nu îmi spună că nu a trebuit să dea afară sau să trimită în şomaj tehnic, sau că nu mai are piaţă, sau că nu se mai respectă niciun fel de reguli pe nicăieri. Cred că foarte rapid, la un an şi ceva de la venirea la putere a acestui guvern s-a ajuns într-o situaţie în care corupţia este la un nivel extrem de înalt, ignoranţa şi incapacitatea de a guverna n-au fost niciodată la un asemenea nivel. Instituţiile statului nu fac ceea ce ar trebui să facă. Cetăţenii consideră, într-o proporţie de 80% potrivit Eurostat, că România se îndreaptă într-o direcţie greşită. Prima mare problemă a românilor este locul de muncă, apoi nivelul veniturilor în raport cu preţurile, iar pe locul al treilea se află sănătatea, potrivit cercetărilor. Aceste probleme s-au agravat în această perioadă şi ceea ce este mai îngrijorător este faptul că nu vedem niciun fel de grijă, de încercare de a lua măsuri din partea Guvernului. Nu mai vorbim de situaţia politică. Avem o imagine absolut jalnică în afară. Spus în cuvinte frumoase “o altă cultură politică.” Asta ni se spune la Bruxelles “aveţi o altă cultură politică”. Când ai în îngrijire 20 de milioane de români şi tu faci ceea ce se întâmplă acum: seara, noaptea, schimbi legi. Un om de afaceri când vede ceva de genul acesta dacă e aici o să încerce să îşi ia bagajul şi să plece, iar dacă intenţiona să vină nu mai vine sub nicio formă. Se gândeşte că: dacă într-o noapte au schimbat Codul Penal, într-o noapte schimbă toate legile economice şi mă lasă fără nimic, la ce să mă duc acolo.
Eurodeputatul Marian Jean Marinescu, preşedinte PDL Dolj

Constantin Dascălu a afirmat că în acest an am asistat la cel mai mare potop de taxe şi impozite noi din ultimii zece ani.

USL a promis în campania electorală un milion de locuri de muncă, a promis că nu va creşte taxele şi impozitele, a promis atâtea binefaceri pentru societatea românească. În schimb avem 34 de modificări fiscale, 35 de taxe noi şi impozite majorate ale Guvernului USL. Este cea mai gravă modificare a Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală din ultimii zece ani şi, cu toate acestea, nu au reuşit să încaseze la bugetul de stat prevederile pentru anul 2013. Se confirmă încă o dată ceea ce e scris în cărţile de economie, cum că prin mărirea de taxe şi impozite nu încasezi neapărat mai mult la buget, ci, din contră, printr-o dezvoltare economică durabilă, prin mărirea numărului locurilor de muncă, prin o bază de impozitare foarte mare dar cu taxe şi impozite foarte mici. Am asistat în această perioadă la cel mai mare potop de taxe şi impozite suplimentare care a avut loc în România în ultimii zece ani.
Constantin Dascălu, deputat PDL  

«Să le fie ruşine!»

Primăria Craiova şi, fără a i se pronunţa numele, primarul Olguţa Vasilescu nu au scăpat de critici. PDL-iştii doljeni au reclamat faptul că primăriţa spune numai minciuni în mesajele postate pe panourile care au împânzit oraşul.

În Dolj avem al doilea şomaj din ţară, iar în oraşul Craiova a apărut pe panouri mari că s-au făcut 5.000 de locuri de muncă. După părerea mea, îndrăzneala, tupeul, minciuna au ajuns la un nivel inimaginabil.
Eurodeputatul Marian Jean Marinescu, preşedinte PDL Dolj

Mai mult, că vine vorba de Centrul Vechi, de reabilitări de străzi ori de introducerea reţelei de apă şi canalizare în tot oraşul, municipalitatea este acuzată că se laudă cu proiectele altora.

Aceste panouri reflectă un mod de a trăi mincinos. Nu poţi să te lauzi cu ceea ce nu ai făcut tu. Primăria nu a făcut un proiect care să aducă un euro în Craiova. Toate aceste proiecte cu care se laudă sunt proiecte ale Partidului Democrat Liberal, ale consilierilor locali PDL şi ale primarilor pe care i-a avut Partidul Democrat Liberal. Ce fac dânşii acum, ce face Primăria actuală, e decât să se laude şi să taie panglici pentru că nu sunt în stare măcar să realizeze cât mai repede şi să pună în operă banii aduşi de Partidul Democrat Liberal în Craiova, care în total sunt de peste 300 de milioane de euro. Ori să mai ai şi tupeul să scrii pe toate gardurile, să te lauzi cu ce au făcut alţii, mie mi se pare culmea ipocriziei, culmea minciunii şi a prostiei în acelaşi timp. Cel puţin ar trebui să aibă bunul simţ să tacă din gură şi să bage capul sub birou acolo, să nu zică un cuvânt, pentru că n-au fost în stare să aducă un proiect în Craiova. Toate aceste panouri cu minciuni nesimţite ar trebui să le dea de gândit. Să le fie ruşine, atât le spun. Se laudă cu munca altora.
Constantin Dascălu, deputat PDL  

Proteste interzise de Primărie

Cireaşa de pe tort, la conferinţa de ieri, a venit în momentul în care Marian Jean Marinescu a prezentat răspunsul municipalităţii dat la o solicitare a Partidului Democrat Liberal Dolj. Pe 3 decembrie PDL Dolj a solicitat Primăriei Craiova o aprobare pentru organizarea unui miting în care să îşi exprime opinia faţă de Proiectul Bugetului de Stat. Solicitarea era pentru zilele de 5-6 decembrie, iar mitingul urma să aibă loc în faţa Prefecturii Dolj. Răspunsul Primăriei, semnat de primarul Olguţa Vasilescu a venit: “…vă aducem la cunoştinţă faptul că suntem de acord ca în data de 5 şi 6 decembrie 2013 să desfăşuraţi activităţi prin care doriţi să prezentaţi opiniile ...”. Toate bune şi frumoase, numai că răspunsul municipalităţii a fost dat tocmai pe 16 decembrie.

Dacă este datorită muncii administrative, asta înseamnă cum se munceşte la Primăria Craiova, asta înseamnă bătaie de joc faţă de oameni, pentru că dacă unui partid politic îi dă aşa ceva, pe un cetăţean probabil că nici măcar nu-l bagă în seamă. Dacă a fost, să spunem, o atitudine politică arată ce am mai spus o dată: lipsă de caracter, lipsă de educaţie. Nu pe mine mă atinge, sau pe colegii mei de aici de la partid, în niciun caz. Cine crede lucrul acesta nu are cei şapte ani de acasă. Dimpotrivă, atinge pe cine semnează aici.
Eurodeputatul Marian Jean Marinescu, preşedinte PDL Dolj

 
Curs valutar BNR - 15-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj