Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
PSD intră în şcoli
S-a înfiinţat Liga Elevilor Social Democraţi din Craiova
(V. I.) ,3 noiembrie 2013,23:43 nr. afisari:3355

Peste 80 de elevi au participat vineri la “o şedinţă de partid”. Pe 1 noiembrie 2013, la sediul PSD Dolj, a fost înfiinţată Liga Elevilor Social Democraţi din Craiova, în prezenţa secretarului PSD Craiova, Radu Preda, preşedintele OFSD Craiova, Aurelia Filip, şi a preşedintelui TSD Craiova, Ionuţ Dumitrache.
Secretarul PSD Craiova, Radu Preda, i-a invitat pe cei peste 80 de elevi simpatizanţi să vină la partid, să se implice în viaţa organizaţiei şi să îi provoace cu proiecte.

Mă bucur foarte mult să văd atât de mulţi simpatizanţi în această sală. Vă spun bine aţi venit şi sunt convins că, în viitor, ajutorul vostru va fi unul extrem de important şi cred că prima bătălie în care ne veţi fi alături va fi chiar anul viitor, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Sper ca din rândul vostru să vină cei care ne vor lua locul peste câţiva ani, pentru că în urmă cu 10 - 15 ani şi noi eram unde sunteţi voi acum. Eu sunt încă membru al TSD Dolj, preşedintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda, provine din rândul tinerilor, la fel şi primarul Craiovei, doamna Lia Olguţa Vasilescu. Vă spun asta ca să înţelegeţi că se poate. Partidul Social Democrat are uşile deschise şi vă spun că noi apreciem performanţa. Aşteptăm să ne provocaţi. Veniţi cu proiecte pentru tineri şi provocaţi-ne să le punem în practică.
A declarat secretarul PSD Craiova, Radu Preda

Preşedintele TSD Craiova, Ionuţ Dumitrache, i-a asigurat pe tinerii simpatizanţi de tot sprijinul din partea organizaţiei pe care o conduce.

Veţi activa în cadrul TSD Craiova şi veţi beneficia de tot sprijinul meu şi al colegilor mei din organizaţie. Mă bucur că sunteţi mulţi şi dornici să vă implicaţi. Aştept să faceţi vârsta de 18 ani, să treceţi la organizaţia de tineret şi să deveniţi membri de partid cu acte în regulă. Aşa cum spunea şi domnul Radu Preda, aşteptăm să vă implicaţi şi să veniţi cu proiecte care vă privesc pe voi şi colegii voştri. Bine aţi venit în PSD!
A spus preşedintele TSD Craiova, Ionuţ Dumitrache

Preşedintele elevilor social-democraţi din Craiova a fost ales Roxana Bugică, elevă la Colegiul “Carol I”, o tânără care a venit alături de PSD încă de la vârsta de 15 ani.

În urmă cu trei ani, când am venit eu la partid, aveam 15 ani. Am întâlnit la PSD oameni extraordinari, care între timp mi-au devenit prieteni şi modele şi de la care am învăţat ce înseamnă politica în adevăratul sens al cuvântului. Suntem simpatizanţi, vom activa în cadrul TSD Craiova şi le mulţumesc mult colegilor din organizaţia de tineret că au fost de acord cu înfiinţarea acestui organism. Milităm pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ, promovarea valorilor morale şi apărarea drepturilor elevilor. Vom desfăşura activităţi cu caracter social şi cultural, ne vom implica în viaţa comunităţii în care trăim şi ne dorim să intrăm în contact cu tot mai mulţi elevi, pentru a afla problemele cu care aceştia se confruntă. Sunt un om al faptelor, nu al vorbelor, şi în viitor vom demonstra acest lucru.
A spus preşedintele Ligii Elevilor Social Democraţi Craiova, Roxana Bugică

 
Curs valutar BNR - 15-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj