Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
MATERIAL PUBLICITAR / Lia Olguţa Vasilescu, edilul şef al Craiovei: «Craiova mizează pe fonduri europene pentru dezvoltare»
,16 mai 2014,00:08 nr. afisari:4098

In anul 1770, Craiova era capitala Ţării Româneşti. Acum este capitala Olteniei şi îşi propune să devină şi capitală culturală europeană în anul 2021, candidând alături de alte cinci oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Arad şi Timişoara.
Chiar dacă vorbim despre un oraş mare, cu nenumărate monumente arhitecturale, mulţi nu ştiu care sunt “bogăţiile” adevărate ale localităţii.

Avem cel mai mare parc natural din Europa Centrală şi de Est, medaliat cu aur la Paris, în anul 1900, şi muzee care adăpostesc cea mai mare colecţie de operă Brâncuşi sau craniul de 30.000 de ani al unei femei, care atestă faptul că în zonă s-a aflat una dintre cele mai vechi aşezări omeneşti. Craiova este şi oraşul unor mari inventatori: al lui Petrache Poenaru, care a inventat stiloul, al lui Gogu Constantinescu, cel care a inventat sonicitatea şi ale cărui invenţii au contribuit decisiv la câştigarea celui de-al Doilea Război Mondial de către aliaţi, sau al lui Nicolae Vasilescu Karpen, inventatorul pilei Karpen care poate deveni o sursă inepuizabilă de energie, dacă statul român o va scoate din seif vreodată.
Spune doamna primar Lia Olguţa Vasilescu, edilul şef al Craiovei

Craiova este unul dintre puţinele oraşe din România conduse de o doamnă, iar rezultatele vorbesc de la sine.

În anul 2013, într-un singur an, s-au introdus 30 km de reţea de canalizare şi 20  km de reţea de apă potabilă, mai mult decât în ultimii 20 de ani. Am început reabilitarea Spitalelor Filantropia, Boli Infecţioase şi de Neuropsihiatrie, care sunt în subordinea Consiliului Local, iar Maternitatea, Spitalul de Copii şi Policlinica din cartierul Craioviţa sunt renovate. S-a asfaltat într-un singur an, cât îşi propusese fosta administraţie pentru următorii patru ani şi s-au pietruit 12 km de drum, pe care nu sunt încă toate utilităţile. Suntem unul dintre cele două oraşe din România care, în 2013, nu a crescut taxele şi impozitele locale. Într-un an s-au creat 5.000 de locuri de muncă, după cum atestă şi statistica de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. A început reabilitarea liniei de tramvai, nemodernizată de 30 de ani, pe fonduri europene. S-a obţinut finanţare pentru Parcul Acvatic şi Centrul Vechi, din fonduri europene şi au şi demarat lucrările la aceste obiective de investiţii.Tot din fonduri europene a început modernizarea Căminului pentru Persoane Vârstnice”, ne-a povestit doamna primar Lia Olguţa Vasilescu. La toate acestea se adaugă şi reabilitarea spaţiilor verzi şi locurilor de joacă din mai multe cartiere ale localităţii, precum Bigul Vechi –Craioviţa, Complexul Nou- Brazda lui Novac, 1 Mai sau Rovine. “S-au montat 12 foişoare, 250 de bănci, 11 staţii de autobuz cu alte 100 de bănci, 1.200 de coşuri de gunoi. S-au plantat 8.000 de arbori. S-a modernizat primul tramvai în hala de la RAT. S-a dublat numărul de burse (de merit, performanţă şi sociale) pentru elevi. Deszăpezirea în iarna 2012-2013 s-a făcut cu 11 miliarde lei, faţă de 68 de miliarde în anul precedent (de sub fosta administraţie), iar oraşul este mai curat. S-a construit adăpostul canin, fapt care a însemnat mai puţini câini pe stradă.
A adăugat edilul şef

Cât despre faptul că o doamnă conduce unul dintre cele mai importante oraşe din ţară din punct de vedere economic şi nu numai, Lia Olguţa Vasilescu spune că nu crede că în instituţia pe care o conduce există diferenţe între sexe, deosebirile fiind făcute doar din punct de vedere al profesionalismului.

Am fost două mandate deputat şi un mandat senator în Parlamentul României. Când mi-am anunţat candidatura la Primăria Craiova, foarte multă lume spunea că nu am nicio şansă din cauza faptului că sunt femeie, iar în România, şi în special în Oltenia, bărbaţii sunt misogini. Iată că am demonstrat că nu este aşa şi am devenit primar cu peste 50.000 de voturi. Şi în administraţia locală am promovat femeile competente şi tinere, unele dintre ele foarte frumoase, dar trebuie să ţinem cont doar de profesionalism. Nu cred că mai există diferenţe între sexe: cred că diferenţa este făcută de profesionalismul, seriozitatea şi puterea de muncă a fiecăruia.
Ne-a declarat doamna primar Lia Olguţa Vasilescu

Finanţări de la UE

2014 este anul în care cele mai multe proiecte se vor realiza cu ajutorul fondurilor europene, spun autorităţile locale din Craiova.

Pentru 2014 avem foarte multe proiecte, majoritatea pe fonduri europene. Pot să enumăr: reabilitarea centrului istoric al Craiovei, un proiect de aproape 12 milioane de euro, reabilitarea a trei mari bulevarde din Craiova  - Râului, Caracal şi Bariera Vâlcii, reabilitarea liniei de tramvai, veche de 30 de ani, reabilitarea căminului pentru persoane vârstice, reconstrucţia Teatrului de Vară şi a Grădinii Zoologice din Parcul Nicolae Romanescu, continuarea introducerii de canalizare şi apă potabilă în cartierele mărginaşe ale Craiovei. Am găsit un oraş cu numai 17 lei în cont şi toate regiile în stare de faliment, cu pierderi de zeci de milioane de lei. Am reuşit să reducem pierderile sau chiar să ducem unele regii pe profit, iar cu economiile făcute intenţionăm să achiziţionăm 50 de autobuze noi în acest an, cu bani din bugetul local. Tot în acest an am început, cu bani de la Uniunea Europeană, construcţia unei parcări subterane cu peste 600 de locuri în centrul oraşului, în zona Teatrului Naţional Marin Sorescu.
Ne-a povestit doamna primar, care a adăugat faptul că tot în acest an începe şi construcţia autostrăzii Piteşti – Craiova

În plus, există promisiuni că se vor reabilita locurile de joacă, faţadele blocurilor din zona centrală, cele două sedii ale Primăriei, Colegiul Carol I şi Opera Română Craiova.

În acest an va demara şi construcţia noului Complex sportiv – cu stadion, pistă de atletism, etc. Se vor reabilita şcolile, grădiniţele şi Spitalul de Boli Infecţioase, pe un program BERD. Se va dubla iarăşi numărul de burse pentru elevi, ceea ce va însemna un număr de patru ori mai mare decât în 2012. Sunt multe proiecte mari, care vor schimba faţa oraşului, dar care necesită o muncă asiduă a aparatului administrativ. Este o echipă tânără şi cu siguranţă proiectele vor fi finalizate cu succes.
Declară doamna primar Lia Olguţa Vasilescu

Festivalul Internaţional «Shakespeare»

Chiar dacă oraşul nu este unul turistic, prin evenimentele create în Craiova se încearcă atragerea unui număr cât mai mare de turişti.

În primăvara acestui an, la Craiova s-a organizat Festivalul Internaţional Shakespeare, unul dintre cele mai bine cotate festivaluri de teatru din lume. Vor veni la Craiova Teatrul Shakespeare’s Globe din Londra, Teatrul Vahtangov din Moscova – Rusia, Teatrul Naţional din Budapesta – Ungaria, Teatrul Naţional din Beijing – China, dar şi din Africa, America de Nord, America Latină etc. Au venit cu această ocazie şi foarte mulţi turişti, dornici să vadă spectacolele susţinute de aceşti profesionişti apreciaţi în întreaga lume. Am avut, spre exemplu şi finală mondială de K1 la Craiova, unde, de asemenea, au venit mulţi turişti, unii chiar din Bulgaria sau Iugoslavia, sau cel mai mare concert de Mozart Rock’s, cu peste 4.000 de spectatori din întreaga regiune.
Spune edilul şef al Craiovei

Afacerile noi aduc locuri de muncă

Autorităţile locale spun că investitorii au început să se îndrepte către Craiova. Anul acesta de exemplu se va deschide o fabrică de biscuiţi, care va crea aproximativ 350 de locuri de muncă noi.

Este o investiţie de 30 de milioane de euro. Tot în acest an vom demara lucrările unui cartier cu 1.800 de locuinţe pentru tineri, printr-un parteneriat cu un investitor chinez. Deci încercăm pe toate căile să atragem investitori, să le oferim toate facilităţile promise de lege, numai să folosească forţa de muncă din Craiova şi să aducă bani în oraş. Tot timpul investitorii au o uşă deschisă la mine, iar prin aparatul administrativ încercăm să le oferim întregul sprijin de care au nevoie. Interesul nostru este să vină cât mai mulţi investitori în Craiova, să angajeze forţa de muncă de aici, să-şi plătească taxele şi impozitele la bugetul local şi să creştem veniturile municipalităţii. Interesul lor este să găsească cele mai bune condiţii şi tot sprijinul nostru.
A explicat doamna primar Lia Olguţa Vasilescu

 
Curs valutar BNR - 21-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj