Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
CARACALEANUL IORDACHE ESTE VICEPREŞEDINTE APCE
Dragos Ostroveanu ,2 februarie 2014,23:48 nr. afisari:4245

Deputatul Florin Iordache, originar din Caracal, a fost ales vicepreşedinte al Grupului Socialist al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Trebuie menţionat că deputatul Florin Iordache este la al patrulea mandat de parlamentar, fiind parlamentarul cu cele mai multe mandate în parlament dintre toţi demnitarii olteni. Florin Iordache este preşedinte în Comisia pentru muncă şi protecţie socială ( comisia permanentă), precum şi în comisiile speciale:  Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României - Secretar şi în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.Florin Iordache este membru în Delegaţia Parlamentului României la APCE din anul 2010.Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a fost înfiinţată în 5 mai 1949, sediul fiind în Palatul Europei din Strasbourg. România a aderat în 7 octombrie 1993, fiind membru permanent cu drepturi depline.

Delegaţia României este formată din: Stroe Ionuţ-Marian ( Şeful delegaţiei - deputat PNL ) Şi membrii:  Chiuariu Tudor-Alexandru (senator PNL ), Drăghici Damian ( senator PSD ), Fenechiu Cătălin-Daniel ( deputat PP-DD), Gorghiu Alina-Ştefania ( deputat PNL), Iordache Florin ( deputat PSD ), Korodi Attila ( deputat UDMR ), Neacşu Marian ( deputat PSD ), Preda Cezar-Florin (deputat PDL ), Tudose Mihai ( deputat PSD).

Şedinţele adunării sunt în număr de patru ori pe an-delegaţii din 46 de parlamente europene.Temele abordează subiecte de actualitate şi teme cu caracter prospectiv care tratează, în special, probleme ale societăţii şi chestiuni de politică internaţională.Cei 318 membri ai Adunării Parlamentare şi cei 318 supleanţi ai lor sunt aleşi sau desemnaţi de parlamentele naţionale dintre proprii lor membri. Fiecare ţară dispune de la 2 până la 18 reprezentanţi, în funcţie de mărimea populaţiei ei. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a constituit prima adunare europeană din istoria continentului. Cu delegaţii din 45 de parlamente naţionale, ea rămâne cea mai mare adunare într-adevăr europeană, fiind considerată în mod întemeiat “Conştiinţa democratică a Europei”.Adunarea Parlamentară este unul dintre cele două organe statutare principale ale Consiliului Europei. Ea reprezintă forţele politice ale parlamentelor statelor membre. Adunarea doreşte să fie motorul extinderii cooperării europene către toate statele democratice din Europa. Adunarea numără cinci grupuri politice: Grupul socialist (SOC), Grupul partidului popular european (PPE/DC), Grupul democratilor europeni (GDE), Alianţa democraţilor şi liberalilor pentru Europa (ADLE) şi Grupul pentru stânga europeană unită (GUE). Câţiva parlamentari nu sunt înscrişi în nici un grup politic.

Pe site-ul Camerei Deputaţilor a şi fost publicat un comunicat de presă, în data de 30 ianuarie:
Domnul deputat Florin Iordache a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Grupului Socialist al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), începând cu prima parte a Sesiunii ordinare 2014 a APCE. Domnul Florin Iordache face parte din Delegaţia Parlamentului României la APCE din anul 2010 şi este membru al comisiilor pentru afaceri juridice şi drepturile omului şi pentru afaceri politice şi democraţie ale Adunării.

Referitoar la acest subiect, Florin Iordache a declarat:
Este o recunoaştere a meritelor României şi a activităţii parlamentarilor români în grupul socialist. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este formată din parlamentari din toate grupurile parlamentare. Voi susţine toate demersurile parlamentarilor români pentru o mai bună recunoaştere a României.

De la Dolj, vicepreşedinte e Ionuţ Stroe

Deputatul Ionuţ Stroe, din Craiova, a fost şi el ales vicepreşedinte al APCE.
Într-un comunicat de presă, PNL salută alegerea doamnei Anne Brasseur (Luxemburg, lider al liberalilor europeni la APCE, până la acest moment) în funcţia de preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cu ocazia primei sesiuni APCE de la Strasbourg.

Nume de rezonanţă pe scena politică europeană, doamna Anne Brasseur amintea în discursul inaugural faptul că îşi va concentra eforturile pe cooperarea cu Uniunea Europeană şi cu statele din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Asia Centrală, pe chestiuni legate de fluxurile migraţiei pe fondul crizei economice şi financiare, pe sprijinirea independenţei justiţiei şi combaterea corupţiei şi pe reformarea procedurilor de monitorizare a APCE. Avem deplina convingere că mandatul liberal la conducerea APCE va contribui în mod semnificativ la  promovarea statului de drept, democraţiei şi drepturilor omului în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Delegaţia liberală a României, cea mai mare delegaţie liberală la APCE, a avut un aport important în alegerea doamnei Anne Brasseur. Contribuţia s-a materializat prin demersurile întreprinse în promovarea candidatului liberal în această importantă poziţie din cadrul sferei decizionale europene. De altfel, alegerea domnului deputat Ionuţ Stroe în funcţia de vicepreşedinte al grupului ALDE al APCE reafirmă rolul important al delegaţiei liberale române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. PNL este, în acest moment, cel mai mare partid liberal european.  Ne exprimăm speranţa că realizările liberale în plan european să fie continuate şi de Partidul Naţional Liberal în cele două examene importante de anul acesta, respectiv alegerile pentru Parlamentul European şi alegerile prezidenţiale din România.
PNL

 
Curs valutar BNR - 15-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj