Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
«BEI trebuie să genereze locuri de muncă pentru cel putin 500.000 de persoane în 2014»
,19 februarie 2014,23:45 nr. afisari:2821

Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European a votat marţi, 18 februarie 2014, un raport al europarlamentarului PDL Marian-Jean Marinescu privind activitatea Băncii Europene de Investiţii (BEI). Raportorul cere BEI să se asigure că îşi îndeplineşte obiectivul de a genera locuri de muncă pentru cel puţin jumătate de milion de europeni în 2014, prin împrumuturi pentru proiecte de infrastructură, eficienţa resurselor, dezvoltarea cunoaşterii şi a competenţelor, precum şi pentru IMM-uri. Raportul subliniază şi problemele de transparenţă din activitatea BEI şi necesitatea unei supravegheri prudenţiale a BEI de către Banca Centrală Europeană.

Instrumentele financiare create prin noul Cadru Financiar Multianual pot contribui la rezolvarea multora din probleme ţărilor membre. Cred că BEI poate avea un rol hotărâtor în optimizarea investiţiilor şi poate constitui în acelaşi timp un catalizator în intensificarea cooperării dintre Comisie şi statele membre în domenii extrem de importante, precum politica de coeziune. Multe state membre se confruntă cu rate mici de absorbţie a fondurilor structurale. Există acum posibilitatea ca statele membre, în colaborare cu Comisia, să poată folosi o parte a alocărilor din  fondurile structurale atât pentru a partaja riscul, cât şi pentru a oferi garanţii pentru împrumuturile contractate de la BEI, în vederea intensificării  investiţiilor în cunoaştere şi competenţe, eficienţa resurselor, infrastructură strategică şi IMM-uri. Am cerut de asemenea ca BEI să majoreze volumul investiţiilor în cadrul programului «Youth Employment», astfel încât să fie stimulată concret crearea de noi locuri de muncă pentru tineri.
A spus Marinescu

BEI a beneficiat de o majorare de capital plătit de 10 miliarde de euro, ceea ce faciliează alocarea adiţională, pentru perioada 2013-2015, a 60 de miliarde de euro pentru împrumuturi pe termen lung pentru proiecte europene. Raportorul cere şi cuplarea instrumentelor de partajare a riscurilor între Comisia Europeană şi BEI, alături de crearea de sinergii între activităţile BEI şi ale Fondului European de Investiţii, astfel încât să fie atinse obiectivele Europa 2020 şi să fie sprijinit Pactul de Stabilitate şi Creştere. Marian-Jean Marinescu este vicepreşedinte al Grupului PPE şi şeful grupului de lucru Buget şi Politici Structurale.

PPE

 
Curs valutar BNR - 21-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj