Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
foto - adevarul.ro
VIDEO / Judecătoarea Carmen Marinescu, trimisă în judecată de DNA
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Iuliu Marinescu, soţul acesteia, Dumitru Cismaru, avocat în cadrul Baroului Olt la data săvârşirii faptelor, ambii în stare de arest preventiv, şi Ilie Bucă, sub control judiciar.
,6 mai 2015,09:07 nr. afisari:2645

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES, Carmen Marinescu este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, în formă continuată (5 acte materiale) şi fals în declaraţii în formă continuată (4 acte materiale).

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei: Iuliu Marinescu, soţul acesteia, Dumitru Cismaru, avocat în cadrul Baroului Olt la data săvârşirii faptelor, ambii în stare de arest preventiv, şi Ilie Bucă, sub control judiciar.

Faţă de Dănuţ Bogdan Cismaru, fiul inculpatului Dumitru Cismaru, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală pentru complicitate la trafic de influenţă şi obligarea acestuia la frecventarea unui program de consiliere, pe o perioadă de 60 de zile, precum şi la prestarea, pe aceeaşi perioadă, a unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în cadrul uneia dintre următoarele unităţi de învăţământ din Slatina: Colegiului Naţional Agricol Carol I sau Colegiul Naţional Radu Greceanu.

DNA precizează că, în perioada august 2011 — septembrie 2011, Carmen Marinescu a pretins şi a primit prin intermediul avocatului Cismaru, de la o persoană denunţătoare, 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în stare de libertate a unui inculpat din familia denunţătorului şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza.

Procurorii susţin că suma de bani a fost primită de Dumitru Cismaru în două tranşe: 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din 31 august 2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, şi 50.000 de euro, în 20 septembrie 2011, când judecătoarea Marinescu a amânat pentru două zile pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea ori ţara, dată la care a şi admis cererea inculpatului.

Sursa - RTV.net

VIDEO - CLICK AICI

 
Curs valutar BNR - 18-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj