Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Tablourile lui Vâlcov, la Muzeul de Artă al României
Picturile confiscate de DNA se află în custodia instituţiei muzeale şi vor fi evaluate de un expert independent
Eliza RADU ,7 aprilie 2015,00:10 nr. afisari:1740

Cele 125 de tablouri confiscate de procurorii DNA în dosarul Vâlcov vor fi evaluate de un expert independent. În prezent, tablourile se află în custodia Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) din Bucureşti.

În conformitate cu prevederile legale şi având în vedere dispoziţia Parchetului, Muzeul Naţional de Artă al României a preluat în custodie de la Direcţia Naţională Anticorupţie un număr de 125 de obiecte de artă care au fost sechestrate de Parchet în dosarul domnului Darius Vâlcov.
Informează instituţia muzeală, potrivit MEDIAFAX

Toate obiectele au fost sigilate de Direcţia Naţională Anticorupţie şi vor fi ţinute la dispoziţia acesteia pe tot parcursul cercetărilor, bunurile urmând a fi expertizate şi evaluate de un expert independent, care va fi desemnat de unitatea de parchet, a precizat MNAR, mai arată sursa citată.

Reamintim că, pe 26 martie, în urma unor percheziţii efectuate în judeţul Olt şi în Bucureşti, procurorii DNA au găsit 101 tablouri pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea şi Octav Băncilă. Surse judiciare au declarat că Vâlcov a predat ulterior anchetatorilor alte 47 de tablouri.

Senatorul de Olt ar fi vrut să deschidă o galerie de artă în Bucureşti şi, deja, începuse amenajarea unui spaţiu în acest sens. După ce procurorii au început cercetările, Vâlcov a ascuns tablourile la persoane de încrederea, iar anchetatorii au găsit unele dintre operele de artă ascunse în dulapuri sau sub paturi.

Între timp, ieri, Fostul ministru de Finanţe a fost din nou la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care este acuzat de corupţie. Darius Vâlcov se află în arest preventiv până pe 23 aprilie. A cerut însă să fie arestat la docmiciliu sau să fie cercetat sub control judiciar. Cererea sa va fi luată în discuţie, astăzi, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj