Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Dunărea nu a dus la vale simbolul băsescian
Cican şi Negulescu se «luminează» cu «Flacăra Democraţiei»
Un pensionar din Orşova a găsit recent în Dunăre «Flacăra Democraţiei», aruncată de primarul liberal Ion Manea în fluviu în timpul campaniei de suspendare a lui Traian Băsescu
Iulian Gogonea ,17 februarie 2013,22:14 nr. afisari:3655

Vicele Orşovei, Constantin Negulescu, susţine că acum, dacă s-ar aprinde din nou, el va fi cel care o va arunca iar în Dunăre. Preşedintele PDL Orşova, Adrian Cican, susţine că o va duce ca simbol la Bucureşti, la Congresul PDL.
Torţa denumită “Flacăra Democraţiei” - simbolul campaniei electorale a lui Traian Băsescu când era vizat de a doua suspendare -, ce fusese aruncată în Dunăre la Orşova, în data de 22 iulie 2012, de primarul Ion Manea, cu puţin timp înainte de referendum, a fost descoperită şi recuperată din apă de un pensionar.
Nivelul Dunării a scăzut foarte mult în această perioadă, astfel că pensionarul orşovean Iosif Lucheş a zărit obiectul înfipt în nămol.

Am văzut o bucată din torţă , părea la prima vedere a fi un tub de bere, dar, uitându-mă mai atent, mi-am dat seama că este flacăra. M-am dus acasă, mi-am luat cizmele, o pereche de pantaloni  şi m-am băgat în apă după ea, am luat-o, am spălat-o, că era plină de nămol, şi am dus-o la sediul PDL şi am predat-o preşedintelui actual, domnul Cican.
Iosif Lucheş

Preşedintele organizaţiei PDL Orşova, Adrian Cican, crede că această flacără ar putea fi un simbol al Congresului PDL din martie.

A fost contestat atunci faptul că a fost aruncată. Acum, un membru de-ai noştri a găsit-o şi este o realitate. Avem două variante. Noi, consilierii PDL, să o aducem la prima şedinţă de Consiliu şi, în felul acesta, poate îi va influenţa în bine pe cei de la USL ori s-ar putea să plece de la Orşova şi să ajungă la Bucureşti până la 23 martie, când noi, cei de la PDL, avem Congresul extraordinar.
Adrian Cican

Viceprimarul Negulescu: «Acum eu aş arunca-o din nou în Dunăre!»

“Flacăra Democraţiei”, aprinsă la Cluj de către preşedintele Traian Băsescu, a fost aruncată în Dunăre, la Orşova, în data de 22 iulie 2012, de către primarul Orşovei - Ion Manea, care i-a luat torţa tânărului care o transporta prin acest oraş. La acea dată, Ion Manea a negat faptul că ar fi aruncat obiectul în fluviu. Acum, viceprimarul oraşului Orşova, conservatorul Constantin Negulescu, recunoaşte faptul că Ion Manea este cel care a aruncat acest simbol în Dunăre. Negulescu spune că, dacă s-ar mai aprinde o dată, ar arunca-o el în apele fluviului.

Dar, dacă ar mai veni încă o dată flacăra, o luăm şi o dăm în Dunăre iar. Dacă renunţă primarul, că el a aruncat-o, de data aceasta o iau eu, ca viceprimar, şi o arunc în Dunăre.
Constantin Negulescu, viceprimarul Orşovei

 
Curs valutar BNR - 22-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj