

Cel puţin 500 de maidanezi vor fi ridicaţi de pe străzile Craiovei în următoarea perioadă. Câinii vor fi duşi la adăpostul ridicat de municipalitate la ieşirea din Craiova, lângă Breasta. 32 de maidanezi sunt deja în cuştile din stabiliment. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi administratorul public al oraşului, Gheorghe Nedelescu, au făcut ieri o vizită la acest adăpost.
A fost o promisiune pe care am îndeplinit-o, într-adevăr a durat foarte mult, un an, nici noi nu ne-am aşteptat, dar când am venit eu nu era nici studiu de fezabilitate făcut. Se va construi în continuare până la 5.000 de locuri, de aici înainte investiţia este mai mică, pentru că mai sunt de făcut doar cuşti. Din punctul nostru de vedere, cetăţenii pot să sune deja la numărul 0251.984 şi să ne anunţe zonele cu câini agresivi. Vor fi luaţi cu prioritate aceşti câini, dar şi cei din zona şcolilor. Fac apel pe această cale la cetăţeni să nu se mai opună ridicării câinilor care sunt luaţi de angajaţii de la ecarisaj. Am avut şi evenimente neplăcute, un angajat a fost lovit cu toporul, iar dacă va fi nevoie vom apela şi la sprijinul poliţiştilor locali.
Edilul-şef al Băniei
Adăpostul canin dispune de o sală de carantină cu nouă cuşti şi alte două pentru căţele gestante. În această sală se va face identificarea şi trierea maidanezilor, deparazitare şi vaccinare. Cei care au afecţiuni de piele vor fi îmbăiaţi. Câinii vor fi duşi apoi la ţarcurile externe. În prezent sunt construite patru astfel de ţarcuri cu cuşti individuale şi pot fi găzduiţi 512 câini. La adăpost există şi un cabinet de consultaţii, o sală de operaţii, dar şi una postoperatorie. De asemenea, au fost prevăzute încăperi pentru sterilizat, laborator de analize, spălătorie, vestiare pentru personalul adăpostului şi o bucătărie pentru preparat hrana animalelor. La o primă estimare, bugetul necesar pentru asigurarea hranei animalelor se ridică la 125.000 de lei pe an, calculat la 400 de animale care ar primi 250 de grame de hrană uscată pe zi.
Există un ordin de ministru care vorbeşte de această hrană bobiţe pentru căţei, pe care noi nu îl vom respecta în totalitate, probabil că o să ne luăm şi o amendă la un moment dat, dar nu vrem să dăm foarte mulţi bani de la buget pentru hrana animalelor. Astfel că am luat legătura cu mai multe magazine şi cantine care să ne livreze produsele alimentare înainte de termenul de expirare, pe care să le dăm câinilor din adăpost. Aşa nu vom cheltui mulţi bani de la buget, iar animalele vor fi bine hrănite.
Olguţa Vasilescu
Am identificat şi calea legală pentru aceasta. O să facem o adresă la DSP, pentru că şi alte primării, de exemplu Timişoara, au luat acceptul pentru acest lucru. Noi ne propunem să ne încadrăm în bugt, nicidecum să cerem o suplimentare.
Gheorghe Nedelescu, administratorul public al oraşului
Medicii veterinari spun că vor îngriji animalele şi nu le vor eutanasia decât pe cele cu boli incurabile.
Există un regulament al Colegiului Medicilor, sunt 22 de boli incurabile. Dacă animalele le au, vor fi eutanasiate, pentru că reprezintă un real pericol atât pentru cetăţeni, cât şi pentru ceilalţi câini.
Ionel Avram, medic veterinar
În stabiliment vor rămâne doar câinii agresivi, ceilalţi vor fi duşi înapoi, în locurile de unde au fost ridicaţi. Pe de altă parte, craiovenii care doresc să adopte un căţel sunt aşteptaţi la noul adăpost.