Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Întâlnire cu operatorii din turism la Consiliul Judeţean
Ion Prioteasa: «Doljenii îşi doresc să plece spre destinaţii turistice de pe Aeroportul din Craiova»
Vera Ionescu ,11 iulie 2013,01:40 nr. afisari:3314

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a avut ieri o întâlnire şi cu operatorii de turism, în sala de şedinţe a CJ. Ion Prioteasa a declarat că, începând de anul viitor, ar putea fi implementat un nou proiect la Aeroportul din Craiova, prin care se urmăreşte conectarea destinaţiilor turistice locale cu cele din afara ţării prin lansarea unor noi curse aeriene externe.

Ne-am dorit de mai multă vreme să ne întâlnim cu operatorii turistici din regiune. Nu sunt toţi prezenţi. Intenţionăm ca pe viitor să îi implicăm pe toţi preşedinţii de consilii judeţene din zona noastră, care vor putea veni fiecare cu operatorii de turism din judeţele pe care le conduc. Noi credem că în acest moment, odată cu modernizarea aeroportului şi lansarea unor curse directe către mari capitale ale Europei, dar şi cu inaugurarea podului de la Calafat, care face posibilă apropierea de Grecia şi Turcia, s-a deschis un culoar favorabil pentru turism. Alături de noi se găsesc, pe lângă operatorii de turism, şi specialişti din domeniul aviaţiei, cum ar fi domnul Ştefan Petru Runcan, fostul director al Aeroportului din Târgu Mureş. Există această intenţie şi dorinţă a doljenilor de a zbura spre destinaţii turistice de pe Aeroportul din Craiova. Apelul nostru către operatorii de turism, pe de-o parte, şi cei care reprezintă acest sector al aviaţiei, pe de altă parte, ar fi ca, începând de anul viitor, să se poată pună în vânzare bilete pentru cei care doresc să zboare de pe Aeroportul din Craiova spre o destinaţie din Grecia sau din Turcia, de exemplu. Noi credem că pentru olteni, având şi acest aeroport la dispoziţie, este mai confortabil, dar şi profitabil să plece în concediu de la Craiova.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj

Cu prilejul acestei întâlniri, directorul Aeroportului din Craiova, Mircea Dumitru, a afirmat:
Vrem ca această colaborare să fie durabilă şi, pe lângă această componentă de turism, noi încercăm să ne îndreptăm şi către mediul de afaceri. Ne propunem să realizăm un proiect mai vast decât simple pachete turistice pe care să le punem la dispoziţia oltenilor.

La rândul său, Petru Ştefan Runcan, reprezentantul ASTUR din Târgu Mureş, organizaţie specializată în strategii de dezvoltare regională, a precizat că proiectul vizează lansarea unui lanţ de curse charter, care, pentru început, urmează să fie operate cu aeronave de 30 de locuri. Primele zboruri vor avea loc către Budapesta, oraş care este conectat la 56 de destinaţii majore prin curse ale unor companii low-cost, şi Viena, importantă nu doar din punct de vedere turistic, ci şi prin mediul de afaceri, domeniul medical şi comerţ. Reprezentantul ASTUR le-a sugerat operatorilor de turism să conlucreze pentru a asigura fluxul de pasageri.

Conceptul se bazează pe elementul de interes reciproc între zonele Europei, între ceea ce numim «capetele de pod». De aceea ne-am ales ca ţintă Viena şi Budapesta, fiind oraşe dunărene şi existând un interes comun nu numai în domeniul turismului, ci şi în ceea ce înseamnă afaceri, partea medicală, cea de învăţământ. Conceptul urmăreşte crearea unor elemente de apropiere directă între administraţiile publice locale, care să constituie baza activităţilor, cursa aeriană venind practic să lege, să ofere posibilitatea ca pe elementul respectiv să se poată realiza şi celelalte componente, precum cea de afaceri, în care partenerii discută punctual teme de interes, la fel şi agenţiile de turism, universităţile, cluburile sportive. Este un concept integrat, având turismul drept componentă de bază, prin care intenţionăm să creăm uzanţa acestor curse către Budapesta şi Viena.
Petru Ştefan Runcan, reprezentantul ASTUR din Târgu Mureş

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj