Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Primăria riscă să returneze banii obţinuţi de la UE dacă nu îndeplineşte condiţiile impuse
A fost inaugurat mall-ul cultural craiovean
Valoarea investiţiilor se ridică la peste 14 milioane de euro
Asineta GÎSCAN ,11 octombrie 2013,00:18 nr. afisari:6154

Centrul Multifuncţional din Craiova a fost inaugurat, ieri-dimineaţă, de către oficialităţile locale. Edilul-şef Olguţa Vasilescu a fost prezent la eveniment împreună cu o delegaţie din China. Municipalitatea şi-a propus ca în incinta mall-ului cultural craiovean să aibă sediul mai multe instituţii de cultură din Bănie. Valoarea investiţiilor se ridică la peste 14 milioane de euro, iar lucrările au fost finalizate cu trei luni mai devreme decât fusese stabilit iniţial. Aproximativ 30 de firme şi-au unit forţele pentru ca noua clădire, amplasată în cartierul Romaneşti, să se ridice la standarde europene. Construcţia are subsol, parter şi două etaje.

Vom sprijini municipalitatea cu tot ce va fi nevoie, vrem să-i găsim o utilizare demnă de oraşul nostru. Valoarea lucrărilor a fost de 14.275.000 de euro - lucrări de execuţie şi dotări. Ne-am propus să fie o construcţie de referinţă în oraşul nostru. În toată această perioadă au lucrat 30 de firme, aproape toate din Craiova. De asemenea, 200 de muncitori s-au aflat zilnic pe şantier, uneori chiar şi 250. Nu avem muncitori din afară, decât din Craiova şi satele limitrofe. Clădirea adăposteşte spaţii de birou, patru săli de conferinţă cu o capacitate de 135 de persoane fiecare, patru lifturi panoramice, două lifturi de marfă şi încă două pentru personal. A fost o execuţie de mare precizie. S-au amenajat spaţii expoziţionale, de parcare, verzi, alei carosabile şi pietonale.
Marian Petcu, directorul firmei constructoare

Vasilescu: «Trebuie făcute angajări chiar acum, ca să justificăm investiţiile, altfel va trebui să dăm înapoi banii europeni»

Primarul Olguţa Vasilescu a punctat beneficiul major pe care îl va aduce mall-ul cultural craiovean: crearea unor noi locuri de muncă. În plus, municipalitatea a precizat că noua construcţie va cuprinde şi o sală de cinema, unde vor rula doar filmele foarte importante din punct de vedere cultural.

Aici trebuie să intre firme care să angajeze mulţi oameni. Trebuie făcute angajări chiar acum, ca să justificăm investiţiile, altfel va trebui să dăm înapoi banii europeni. Pentru noi nu e totul roz. Ne aşteaptă o perioadă foarte grea. Trebuie să vedem cum putem să gestionăm partea de asfaltare, ca să se poată intra din bulevard. Deocamdată nu s-a putut asfalta, pentru că în această zonă s-a introdus canalizare şi apă caldă. Vrem să introducem aici şi instituţiile noastre de cultură, fiecare dintre ele să aibă câte un stand. Ne propunem să-l transformăm într-un mall cultural, în partea de interior, urmând ca în exterior să expună firmele de construcţie, de maşini. Există câţiva investitori interesaţi. Marian Petcu a fost primul care şi-a dorit un spaţiu aici. Ne dorim ca tot ceea ce înseamnă expoziţii să transferăm aici. Va fi şi o sală de cinema, care să prezinte cele mai importante filme. Vom încerca să avem o colaborare cu ISJ Dolj şi cu UCV, pentru a-i atrage pe elevi şi studenţi. Instituţiile noastre de cultură pot da şi spectacole în această clădire. Încă nu am stabilit preţuri pentru chirii, vrem să vedem câţi se prezintă la licitaţie. Spaţiul este generos. Astăzi (n.r. - ieri) m-a însoţit o delegaţie din China. Deocamdată nu facem publice negocierile pe care le avem. Au venit să vadă cum se construieşte în România. Consider că s-a lucrat profesionist.
Lia Olguţa Vasilescu

Marius Deca: «Este o realizare foarte importantă pentru regiune»

Prefectul de Dolj, Marius Deca, s-a aflat printre oficialităţile prezente la tăierea panglicii.

Inaugurăm o construcţie reprezentativă pentru oraş. Doamna primar şi Consiliul Local vor trebui să găsească o modalitate cât mai rapidă pentru a atrage investitori, deoarece costurile de întreţinere sunt foarte mari. În 2014 - 2020 va trebui să atragem fonduri europene, fără a mai solicita bugetul local. Avem specialişti care au făcut în aşa fel încât lucrările să decurgă cum trebuie. Este o realizare foarte importantă pentru regiune.
Marius Deca

La inaugurarea Centrului Multifuncţional, viitor Mall Cultural, a avut loc şi un mic incident. În timp ce oficialii rosteau discursurile, pe fundal răsunau ritmuri de manele. Timp de două minute s-au auzit acordurile unei compoziţii de gen, ulterior muzica fiind schimbată.

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj