Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ: COMUNICAŢI CIVILIZAT, NU „VIOLENTAŢI”!
IPJ VÂLCEA ,11 februarie 2015,00:01 nr. afisari:1347
În ultimul timp, noi toţi, ca membri ai acestei societăţi auzim, vedem şi suntem parte din ce în ce mai des la diverse acte de violenţă. 
Poate vă imaginaţi că violenţa, aşa cum mulţi dintre noi o percepem, se referă la o bătaie, o lovitură, doar la o formă fizică de manifestare, însă VIOLENŢA poate lua mai multe forme. 
 
Ca o definiţie, violenţa înseamnă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal de către o persoană contra alteia, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Aceasta înseamnă că violenţa poate fi verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială şi spirituală (definiţiile lor le găsiţi în Legea nr. 217/2003 republicată pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie). 
 
Principalele cauze generatoare ale violenţei sunt consumul excesiv de alcool, diferende ce s-au transformat în timp în conflicte, lipsa educaţiei, în special faţă de modalităţile de comunicare cu semenii noştri, condiţiile socio-economice actuale.
Vă aducem aminte că, de cele mai multe ori, violenţa fizică apare ca urmare a adoptării unui comportament necivilizat, poate chiar nerespectuos, manifestat de obicei prin injurii (violenţă verbală) sau ameninţări verbale, de natură să ne provoace o stare de tensiune psihică (violenţă psihologică). De aceea, trebuie să vă autoeducaţi în arta conversaţiei, ne referim bineînţeles la o abordare politicoasă a felului în care vorbim şi ne comportăm cu ceilalţi, chiar şi atunci când avem opinii diferite.
 
Totodată, trebuie să menţionăm că orice fel de comportament violent este pedepsit în mod gradual, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, pornind de la o amendă contravenţională, până la sancţionarea penală a făptuitorului ( dosar penal sau amendă penală), aceasta rezultând ulterior în „ pătarea” cazierului judiciar. Menţionăm că în cazul infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, vătămare corporală, ameninţare, insultă şi calomnie, acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
 
În cazul în care infracţiunile de lovire şi alte violenţe, precum şi cea de vătămare corporală se produc faţă de un membru al familiei, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. În aceste cazuri şi nu numai, ne referim la violenţa în familie, iar acest comportament cade şi sub incidenţa Legii nr. 217/2003 R, lege special creată pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. În aceasta sunt prevăzute diferite forme de protecţie socială a victimelor, începând de la internarea în centrele de primire în regim de urgenţă până la emiterea unui ordin de restricţie contra agresorului (ordin ce are valoare de hotărâre judecătorească, iar nerespectarea acestuia înseamnă săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, care se pedepseşte cu închisoare, de la o lună la 1 an).
Vă recomandăm să adoptaţi un comportament paşnic şi civilizat!
Sună la numărul unic de urgenţă 112 dacă eşti victima sau martorul unei infracţiuni!
 
Curs valutar BNR - 21-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj