Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Centru naţional de olărit, la Ocnele Mari
Vera IONESCU ,16 ianuarie 2015,00:03 nr. afisari:1466
Un centru naţional de olărit va fi deschis, în curând, la Ocnele Mari. Primăria staţiunii şi un investitor din localitate au semnat un parteneriat în acest sens. Centrul va aduna toţi meşterii olari din zonă, dar şi pe cei din Horezu, Vlădeşti şi Lungeşti. 
 
Şcoala veche din zona Buda e una din cele mai vechi şcoli din staţiune, care a fost închisă şi care păstrează arhitectura veche de început de secol XX. Aici, în urma unei concesiuni, vom dezvolta în parteneriat cu un investitor un centru naţional de olărit, care va grupa pe cei patru meşteri olari de aici din Ocne, dar şi olari din Vlădeşti, Lungeşti şi Horezu. Puţină lume ştie că aici olăritul este o tradiţie încă din perioada dacică, iar romanii au dezvoltat şi mai mult această tradiţie. Aici sunt vestigii din Terra Sigilata, ceramică extrem de rară.
A declarat pentru AGERPRES edilul din Ocnele Mari, Petre Iordache
 
În cadrul centrului naţional de olărit vor fi amenajate cuptoare de ardere, o zonă muzeu de exponate, expoziţie cu vânzare, dar şi spaţii de cazare. 
Aici vor fi dezvoltate şi ateliere de creaţie, unde turiştii, dar şi cei amatori de acest meşteşug vor deprinde arta olăritului.
Tot de la Ocnele Mari mai primim o veste interesantă. Mai multe obiecte datând din epoca romană au fost descoperit, joi, de către localnicii din oraş în timpul unor săpături în propria gospodărie. 
 
Muzeul deschis, anul trecut, se pare că a fost o idee bună, pentru că oraşul Ocnele Mari este aşezat pe istorie. Se pare că acest muzeu va fi umplut cu exponate care urmează a fi descoperite chiar sub picioarele noastre. Ocnele Mari este cel mai vechi centru urban din judeţ şi are o istorie milenară de exploatare a sării. Azi, nişte localnici din zona Cosota mi-au adus la primărie obiecte găsite, de dimineaţă, în grădină. Aceste obiecte sunt o scăriţă de şa, mai multe fibule, monede şi cercei. Aceste obiecte judecând după monede sunt din epoca romană, dar vom cere evident expertiza arheologilor de la muzeul judeţean.
A declarat, pentru AGERPRES, primarul Petre Iordache
 
Ocnele Mari este un vechi oraş din judeţul Vâlcea, cunoscut centru minier atât în perioada preromană cât şi în epoca romană, potrivit sursei citate care mai arată că aici se extrăgea sarea care era ulterior transportată pe râul Olt şi pe Dunăre în Imperiul Roman. 
În 2014, autorităţile locale au deschis un muzeu - Buridava - unde sunt expuse mai multe obiecte şi utilaje de minerit, descoperite pe raza oraşului şi care aparţin diferitelor epoci de exploatare a sării. 
 
Curs valutar BNR - 20-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj