Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Problema drumului spre Milcov, rezolvată de doctor
Dragoş Ostroveanu ,13 noiembrie 2014,05:53 nr. afisari:1588

De când se ştiu, oamenii din comunele Milcov şi Ipoteşti au avut un mare of. Drumul ce-i leagă de Slatina. Un drum de pământ, peste care, din când în când (în campaniile electorale) se mai aruncă pietriş şi nisip să se mai poată merge pe el. Pe unele porţiuni (puţine de altfel) drumul era betonat. Se spune prin comună că acest drum ar fi figurat ca fiind astfaltat.


Niciun primar, de la Revoluţie până în prezent, nu a putut rezolva acest mare of al milcovenilor, ca să nu mai vorbim de prim-secretarii comunişti. A fost nevoie de un doctor, actualul primar, doctorul, Eugen Mihail Cîrjan.
Drumul a fost reparat cu fonduri de la Consiliul Judeţean. Ultimul tronson finalizat a fost cel de sub podul de cale ferată, însă mare parte a lucrării a fost finalizată încă din luna octombrie.
Trebuie spus că drumul a ajuns în “ ograda “ Consiliului Judeţean Olt în anul 2013, până atunci fiind în administrarea Consiliului Local Milcov. Până anul 2012, drumul făcea parte din categoria celor comunale şi ar fi trebuit reparat din bugetul local al comunei Milcov.

Resursele bugetare necesare acestui drum neputând fi asigurate de bugetul local al comunei, Marius Oprescu, vicepreşedintele C.J. OLT declarând în acest sens:
Pentru o comună, aceste reparaţii presupun costuri considerabile, care ar greva bugetul. Nu şi le permit, ăsta este adevărul. Un kilometru de asfalt, cu tot cu şanţuri, ajunge undeva la opt miliarde de lei vechi.

Respectivul drum a fost introdus în categoria funcţională „drumuri de interes judeţean”, astfel C.J. OLT a putut asigura finanţare pentru el, acest drum legând trei comune: Milcov, Ipoteşti şi Coteana.
De menţionat este faptul că viitorul comunei ar trebui să fie unul bun, având în vedere că se afla în imediata apropriere de noul parc industrial al municipiului Slatina.
Reparaţia acestui drum s-a realizat în contextul reabilitării a aproximativ 1000 de km de drumuri judeţene cu o finanţare de 80 de miliarde lei vechi.

Trebuie spus că doctorul Eugen Cîrjan a reuşit în  peste 2 ani, ceea ce alţii nu au reusit în 20 de ani: a reabilitat şcoala şi grădiniţa, a echilibrat bugetul local din resurse proprii (printr-o colectare mai bună ) dar şi din fonduri de la C.J. OLT, a sprijinit cabinetul de medicină de familie din localitate, a refăcut şanţurile de pe marginea drumurilor comunale..

 
Curs valutar BNR - 21-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj