Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
O nouă parcare supraetajată în Slatina
,22 februarie 2015,23:50 nr. afisari:1469
Municipalitatea vrea să înceapă în acest an, construcţia unei noi parcări supraetajate în Slatina, în zona Pieţei Zahana. Pentru a face loc acestei construcţii, primăria va reloca sediul secundar al Companiei de Apă Olt, scrie gazetanoua.ro
Autorităţile locale au explicat că zona este una foarte aglomerată, mai ales din cauza maşinilor de aprovizionare ale comercianţilor din piaţă. Costurile pentru această investiţie vor fi stabilite după efectuarea studiilor de fezabilitate.
 
Cartierul Toamnei, după cum bine ştim, este una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului pentru că avem o serie de comercianţi care nu respectă absolut nicio regulă şi vin şi-şi parchează inclusiv dubele cu care furnizează produse. Ocupă toată parcarea locatarilor de pe strada Toamnei şi, în sensul acesta, vom demola spaţiul de la intersecţia străzii Toamnei cu strada Textilistului şi vom realiza o parcare supraetajată.
A declarat Cristian Cismaru, administratorul public al Slatinei
 
Tot în zona străzii Toamnei, parcarea existentă va fi mărită, relocând un punct termic.
 
Vom încerca să mutăm punctul termic, care este situat exact în mijlocul parcării, deja, existente acolo. Vom vedea cum îl vom repoziţiona pentru a crea cât mai multe locuri de parcare şi pentru a igieniza puţin zona pentru că este un focar de infecţie, zona respectivă.
A mai spus Cristian Cismaru
 
Sediul secundar al Companiei de Apă Olt, de pe strada Textilistului, va fi mutat în zona fostei unităţi militare, lângă sediul central al Companiei.
 
Parcarea supraterană din Aleea Rozelor, finalizată în acest an
 
Cealaltă parcare supraterană, din Aleea Rozelor, în spatele Centrului Cultural „Eugen Ionescu” care va avea 50 locuri, este încă în construcţie. Stadiul lucrărilor este avansat, iar parcarea va fi gata în acest an. Autorităţile spun că acest spaţiu va fi folosit cu precădere de slătinenii care vin la film sau la spectacolele de teatru desfăşurate de Centrul Cultural. Investiţia este de aproximativ 2,2 milioane de lei, fără TVA.
 
Autorităţile aveau în plan să construiască şi o altă parcare supraetajată, identică cu cea de pe Aleea Rozelor, pe Aleea Muncii, în vecinătatea Corpului B al Colegiului Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu”. Lucrările au fost amânate, însă, din lipsă de fonduri. În Slatina funcţionează de mai mulţi ani o parcare supraterană, lângă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care are trei nivele şi 130 de locuri de parcare.
 
Parcarea supraetajată a fost achiziţionată de Imobiliare Consloc de la primărie în schimbul sumei de 42 de miliarde de lei vechi. A fost dată în folosinţă în decembrie 2010.
 
Curs valutar BNR - 21-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj