Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
În comuna Vlădila, primăria are un nou sediu, dar şi un alt dispensar
Georgiana Roxana LEANA ,9 ianuarie 2015,00:03 nr. afisari:1426
Primăria Vlădila din judeţul Olt, are un nou sediu. Lucrările au început în 2014, iar acum sunt aproape de finalizare. Autorităţile locale au reuşit să facă această investiţie cu bani de la Guvern. 
În sediul care se va construi va funcţiona şi biblioteca din comună, iar în actuala clădire va fi mutat dispensarul şi se va amenaja un centru de permanenţă, notează olttv.ro.
 
Investiţia este realizată în jur de 65%, ea a fost pornită pe bugetul local iniţial, iar acum datorită modificării Ordonanţei 28 şi posibilităţii introducerii ca obiectiv de investiţii pe ordonanţa 28, restul de executat a fost pe această ordonanţă. Ne-au fost alocate două miliarde, mai avem necesar două miliarde trei sute lei pentru finalizarea integrală a investiţiei.
Spune Marian Torcea, primar Vlădila
 
În actualul sediu al primăriei va funcţiona dispensarul aflat acum într-o clădire insalubră.
 
Sediul unde funcţionează acum dispensarul comunal este un sediu impropriu, o clădire veche de peste 100 de ani care nu mai corespunde cerinţelor desfăşurării unui act medical normal.
A declarat Marian Tocea, primar Vlădila
 
Curs valutar BNR - 18-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj