Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
«I like Ionescu»
Concurs de creaţie literară şi viziuală
Vera IONESCU ,26 noiembrie 2014,23:58 nr. afisari:1504
Primăria Slatina a dat miercuri startul unei noi ediţii a concursului de creaţie literară şi vizuală “I like Ionescu”. La această competiţie pot participa, cu lucrări, elevii de gimnaziu şi de liceu din municipiu.
Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, creaţie literară şi creaţie vizuală, pe două categorii, cu grad diferit de dificultate, respectiv pentru elevii de gimnaziu şi pentru elevii de liceu, iar temele lucrărilor sunt opere sau sau fragmente din piesele lui Eugen Ionescu.
 
Concurenţii, anunţă AGERPRES, trebuie să se înscrie la secretariatele şcolilor la una din secţiunile competiţiei şi să depună lucrările până pe 8 decembrie, respectiv un eseu literar de maxim cinci pagini, pornind de la o operă a lui Eugen Ionescu sau un desen, colaj ori grafică pe calculator, care să ilustreze vizual aspecte dintr-un fragment al unei piese scrisă de Ionescu.
 
Lucrările vor fi notate de o comisie de jurizare. Nota dată de această comisie va avea pondere de 80% în nota finală. Celelalte 20 de procente vor fi acordate în funcţie de numărul de like-uri primite pe pagina de Facebook a Primăriei Slatina. Pe această pagină de internet  vor fi afişate toate lucrările aflate în concurs, fără a fi publicate şi numele autorilor. 
Pentru fiecare dintre cele două secţiuni de concurs se vor acorda câte trei premii, respectiv premiul I în valoare de 1.000 de lei, premiul al II-lea, în valoare de 600 de lei şi premiul al III-lea în valoare de 400 de lei.
 
Concursul a fost iniţiat şi susţinut financiar de Primăria Slatina în 2012 şi anul acesta este la a treia ediţie.
Dramaturgul Eugen Ionescu s-a născut pe 26 noiembrie 1909, la Slatina şi, în fiecare an, în luna noiembrie, în municipiu, arată AGERPRES, au loc numeroase evenimente culturale dedicate dramaturgului. 
 
Curs valutar BNR - 20-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj