Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Încă una de la guvernanţi
Vrei să faci agricultură, îţi trebuie experienţă
Persoanele fizice nu vor putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan
Vera Ionescu ,5 septembrie 2013,00:26 nr. afisari:1886

Ministerul Agriculturii a iniţiat un proiect de lege care impune condiţii agricultorilor. Potrivit proiectului privind înstrăinarea terenurilor agricole, persoanele fizice nu vor mai putea deţine mai mult de 100 de hectare de teren agricol extravilan. În plus, pentru a cumpăra teren agricol vor trebui să dovedească faptul că au cunoştinţe agricole sau că au activat minim cinci ani în acest domeniu.

Este o condiţie pe care trebuia să o punem (experienţa de minim cinci ani - n.r.). Cred că este foarte importantă pentru dezvoltarea agriculturii româneşti. Din păcate, în ultimul timp, solul a fost degradat în anumite zone şi de faptul că nu au existat cunoştinţe suficiente pentru practicarea agriculturii. Pe viitor, cei care vor să lucreze în agricultură trebuie să aibă minime cunoştinţe. Ele nu sunt definite prin acest proiect de lege, vor fi definite ulterior, în urma dezbaterii publice, printr-o hotărâre de guvern cu norme metodologice.
A declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Mediafax

Proiectul de lege mai prevede că cei care au în proprietate terenuri agricole în România situate în extravilan trebuie să facă dovada că au desfăşurat activităţi agricole pe acestea.Legea se va aplica numai persoanelor fizice, cetăţeni români, respectiv cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, precum şi apatrizilor cu domiciliul în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene. Cetăţeanul unui stat terţ şi apatritul cu domiciliul într-un stat terţ pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de reciprocitate.De asemenea, se va înfiinţa Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, finanţată din surse proprii şi bugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritate care va asigura publicarea ofertelor de vânzare-cumparare pe site-ul propriu, verificarea exercitării dreptului de preemţiune, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de vânzare-cumpărare de către potenţialul cumpărător.Piaţa funciară va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2014, astfel că va fi permisă cumpărarea de terenuri agricole de către cetăţenii din UE.

 
Curs valutar BNR - 19-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj