Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
România, 10 ani de la aderarea NATO
Senatul şi Camera Deputaţilor au organizat ieri o şedinţă solemnă
Vera IONESCU ,2 aprilie 2014,00:05 nr. afisari:2421

Parlamentul a aniversat aderarea la NATO. Senatul şi Camera Deputaţilor au organizat ieri o şedinţă solemnă cu prilejul aniversării a zece ani de la aderarea României la NATO. La şedinţă a fost prezent preşedintele Traian Băsescu, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, precum şi principesa Margareta, dar şi foşti premieri.
Liderul PNL, Crin Antonescu a declarat că “apartenenţa ţării noastre la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord  este probabil cea mai reuşită diplomatică şi istorică şi o şansă uriaşă pentru viitorul optimist al României’’.

Totodată, Antonescu a mulţumit în numele PNL, Armatei Române care a dovedit profesionalism, loialitate, devotament, spirit de sacrificiu în Balcani, Irak şi Afganistan, dar şi cetăţenilor români pentru solidaritatea şi hotărârea arătate în jurul acestui proiect.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga a declarat că “România aniversează un moment istoric, de graţie, el arătând că admiterea în NATO a închis un ciclu istoric reparator, prin care România a revenit în sânul opţiunilor occidentale şi s-a despărţit simbolic şi instituţional de un sistem impus de dictatura comunistă’’.
Vicepremierul, Gabriel Oprea a spus în plenul reunit al Parlamentului că România, deşi nu are resursele altor state membre, are mentalitatea şi atitudinea care animă NATO. Oprea a mai punctat că “pacea nu este ireversibilă, iar premisele prosperităţii unui stat nu pot fi garantate fără efort, costuri şi sacrificiu’’.

România a participat la misiuni de menţinere a păcii cu aproape 40.000 de militari

Până în prezent, România a participat la misiuni de menţinere a păcii cu aproape 40.000 de militari, situându-se printre primele locuri între statele membre care au contribuit la operaţii. În plus, Armata a avut o contribuţie însemnată în schimbul de informaţii, în cadrul Alianţei.
Şedinţa solemnă a început cu intonarea imnului de stat şi a fost ţinut un moment de reculegere în memoria militarilor români care au murit în teatrele de operaţii.
La 29 martie 2004, România a depus la Washington instrumente de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, iar în 2 aprilie tricolorul a fost ridicat la Cartierul General NATO de la Bruxelles.

 
Curs valutar BNR - 19-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj