Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Ministrul Muncii: Indemnizaţia pentru creşterea copilului, fără plafon
,19 mai 2015,14:42 nr. afisari:1478

Autorităţile române intenţionează să revizuiască politicile în ceea ce priveşte creşterea natalităţii iar una dintre măsurile pe care Ministerul Muncii le ia în calcul este aceea de eliminare a nivelului maxim până la care se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului, a anunţat marţi, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Revizuim tot ceea ce înseamnă politici în vederea creşterii natalităţii şi în contextul demografic. Una dintre măsurile pe care o ţintim este aceea de a elimina nivelul maxim până la care se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului. La această măsură venim în completare şi cu o altă propunere, aceea ca pe perioada concediului de maternitate, care este de 18 săptămâni, indemnizaţia să fie egală cu media salariului avut în ultimele 12 luni, şi nu 85%, pentru că naşterea nu poate fi asimilată cu concediul medical, de aceea nu vrem să penalizăm în această perioadă de 18 săptămâni în niciun fel mama. Toate calculele le facem ţinând cont de contextul şi de anvelopa fiscal bugetară care ne va permite.
A subliniat Rovana Plumb

În prezent, părinţii care intră în concediu de creştere a copilului primesc o indemnizaţie în cuantum de 85% din media veniturilor nete, dar nu mai mult de 3.400 lei, dacă aleg concediu de un an, şi 1.200 lei, dacă aleg să stea acasă cu copilul de 2 ani.

Ministrul Muncii a participat marţi la o conferinţă internaţională referitoare la combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.

AGERPRES

 
Curs valutar BNR - 18-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj