Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Aleşii au votat LEGEA FALIMENTULUI PERSONAL. Românii nu vor mai putea fi executaţi siliţi de bănci
,20 mai 2015,16:31 nr. afisari:1469

Aleşii au votat în cursul zilei de miercuri legea falimentului personal. Astfel, românii nu vor mai putea fi executaţi siliţi de bănci.

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor şi falimentul personal a fost votat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.

Insolvenţa personală poate fi deschisă la cererea debitorului, care, odată cu cererea, recunoaşte cu bună-credinţă că se află în stare de insolvenţă, sau la cererea creditorului care are de recuperat o sumă de bani, potrivit formei adoptate în Senat.

Creditorul trebuie să aducă înscrisuri că debitorul se află în stare de insolvenţă şi că, într-o perioadă de maxim 30 de zile de la data exigibilităţii creanţei a încercat reglementarea amiabilă sau executarea silită, dar aceste demersuri au rămas fără rezultat. Cererea debitorului trebuie să fie soluţionată într-o perioadă de 5 zile de la înregistrare şi poate fi soluţionată şi fără citarea părţilor dacă în termen de 3 zile de la înregistrare nu există cereri de intervenţie.

rtv.net

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj