Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
70 de milioane de euro pentru tratamente în UE
Casa Naţională de Asigurări(CNAS) decontează anual în jur de 70 de milioane de euro pentru românii trataţi în UE.
Ionela Ungureanu ,23 aprilie 2015,00:01 nr. afisari:1194

Sunt absolut convins că, dacă i se vindecă boala, pacientul este absolut fericit şi nu îl interesează dacă s-a vindecat acolo sau dincolo. Important este să fie vindecat şi să nu umble în foarte mute spitale. Există şi Directiva europeană care spune că, dacă la un moment nu poţi să îţi tratezi un pacient, acesta poate fi tratat într-o altă ţară a UE şi noi trebuie să plătim şi asta se şi întâmplă. Plătim aproximativ 70 milioane de euro pe an.
A declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS

Preşedintele CNAS a mai spus că mulţi români aleg să se trateze în afara ţării fără a fi documentaţi cât li se deconteză din tratament.

Noi decontăm Casei de asigurări de sănătate de acolo. Nu decontăm pacientului, nu decontăm medicului, nu decontăm clinicii. Decontăm Casei din ţara respectivă şi decontăm atât cât are contract cu Casa. Dacă din 100% preţ, spitalul respectiv are contract cu Casa pe 80%, noi decontăm 80%. Restul este pe banii pacientului, care rămâne extrem de surprins şi încep tot felul de discuţii. Spitalul se îndreaptă apoi pentru cei 20% împotriva pacientului pentru a-şi recupera banii.
A explicat Ciuchea

Acesta a recomandat medicilor români să lucreze în echipă pentru diagnosticare, la fel ca şi colegii din străinătate, precizând că este mai bine ca bolnavul să fie al clinicii şi nu doar al unui doctor.

Este dreptul pacientului să îşi aleagă medicul. (...) E o mare problemă pe care pacientul o resimte — lipsa lucrului în echipă. Nu ştiu de ce nu se lucrează şi la noi în echipă, n-aş putea să spun, sau aş putea să spun dar nu ştiu dacă cineva nu s-ar simţi nedreptăţit, aşa că nu spun, dar poate ne educăm în timp să lucrăm în echipă şi să punem un diagnostic în echipă. Este benefic şi pentru pacient, este benefic şi pentru cel care pune diagnosticul în echipă. Cred că niciodată cei din afară nu pun diagnosticul singuri, ci îl pun în echipă şi o fac din spirit de protecţie. În caz de malpraxis sau de nemulţumire este o echipă care a pus diagnosticul. Este important ca pacientul să fie al clinicii şi nu al meu ca medic curant de salon.
A adăugat Ciurchea, conform AGERPRES

 
Curs valutar BNR - 25-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj