Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Slujiri arhiereşti la 3 mănăstiri mehedinţene
Iulian Gogonea ,2 martie 2015,23:56 nr. afisari:1425

La sfârşitul acestei săptămâni, cea dintâi a Sfântului şi Marelui Post, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a efectuat vizite pastorale la 3 aşezăminte monahale mehedinţene. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în bisericile mănăstireşti.Vineri, 27 februarie, chiriarhul locului a întreprins o vizită pastorală la mănăstirea Mraconia de pe clisura Dunării.

Preasfinţitul Părinte a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, şi a binecuvântat obştea aşezământului monahal.Sâmbătă, 28 februarie, de aceeaşi tainică bucurie au avut parte şi vieţuitoarele mănăstirii Sf. Ana din Orşova. În prima duminică a Postului Mare, pe 1 martie, credincioşii mehedinţeni au mers în pelerinaj la mănăstirea Topolniţa, ctitorită de Sf. Nicodim de la Tismana. Sute de închinători au luat parte la Sfânta Liturghie şi s-au rugat alături de Întâistătătorul Eparhiei pentru sănătate sufletească şi trupească.

După citirea Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, ierarhul locului le-a citit celor prezenţi rugăciuni de dezlegare, de sănătate şi de îndepărtare a duhurilor necurate.La finalul Sfintei Liturghii s-a mai săvârşit o slujbă de pomenire pentru ctitorii mănăstirii, slujba Aghiasmei celei mici, molitfele Sfântului Trifon şi binecuvântarea seminţelor ce urmează a fi semănate de credincioşi la început de  primăvară.

Această rânduială a fost aşezată după al Doilea Război Mondial de către vrednicul de pomenire ieromonahul Graţian Rădac, stareţul mănăstirii Topolniţa în perioada 1943-1990. La 1 martie s-au împlinit 25 de ani de la mutarea sa la Domnul. Mănăstirea Topolniţa este o mănăstire de călugări, cu hramul ,,Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Este situată în comuna Izvorul Bârzii, judeţul Mehedinţi, la 25 km de Drobeta- Turnu Severin.Prima biserică a mănăstirii a fost zidită, după cum spune tradiţia, de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana. Începând cu 21 mai 1993, sfintele slujbe se săvârşesc şi la bisericuţa de lemn ce poartă hramul ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

 
Curs valutar BNR - 18-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj