Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Preot pensionar, înlocuit ca la carte
PS Nicodim, slujbă arhierească la Orşova
Iulian Gogonea ,7 aprilie 2015,00:07 nr. afisari:1688

În Duminica Floriilor, pe 5 aprilie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica parohiei Jupalnic din Orşova. Popasul arhieresc în mijlocul credincioşilor orşoveni a fost prilejuit de pensionarea preotului paroh Nicolae Jinga, vrednic păstor de suflete şi talentat mânuitor al condeiului. Spre sfârşitul ceremoniei euharistice, Preasfinţitul Părinte Nicodim a binecuvântat stâlpările aduse de către drept-slăvitorii creştini, cu care aceştia vor împodobi casele şi icoanele în aşteptarea slăvitului praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic “Sf. Nicodim” de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin, condus de Cătălin Cernătescu.La ceas de emoţie duhovnicească, preotului orşovean Nicolae Jinga i-au stat alături fraţii întru Hristos şi comunitatea pe care a păstorit-o cu pricepere şi dăruire vreme de 33 de ani.

După 43 de ani de preoţie, slujitorul Sfântului Altar rămâne una dintre personalităţile emblematice ale clerului mehedinţean, remarcându-se şi pe tărâm cultural ca membru al Uniunii Scriitorilor din România şi primind înalte distincţii pentru activitatea literară.La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Nicodim le-a vorbit credincioşilor prezenţi despre bogata activitate cultural-misionară a preotului Jinga. Preasfinţia Sa a arătat, în acest context, dimensiunea divină a Preoţiei, ca cea mai înaltă slujire la care este chemat omul. Pentru dăruirea şi prestanţa pastorală, ierarhul mehedinţean l-a felicitat pe părintele proaspăt ieşit la pensie, încredinţându-l de dragostea părintească şi preţuirea pe care i le poartă.

Despre slujirea preoţească a părintelui Jinga, dusă la cel mai înalt nivel de trăire şi propovăduire, a dat mărturie şi preotul pensionar Crăciun Pufan, fost protopop severinean. Venerabilul preot a elogiat spiritul cult şi firea dedicată ale fratelui slujitor mai tânăr, Nicolae Jinga, fost secretar al protopopiatului Drobeta Turnu Severin,  evidenţiindu-i priceperea şi conduita ireproşabilă.Tot duminică a avut loc şi instalarea părintelui Daniel Săvescu în funcţia de preot paroh al parohiei Jupalnic, devenită vacantă în urma pensionării părintelui Nicolae Jinga.Documentul oficial de instalare, emis de  Centrul eparhial din Drobeta Turnu Severin, a fost citit înaintea credincioşilor de către pr. Ionuţ Semenescu, protopop al protopopiatului Drobeta Nord.În cuvântul său, părintele Daniel Săvescu şi-a exprimat mulţumirea faţă de Preasfinţitul Nicodim, care i-a arătat încredere încă de la începutul slujirii sale preoţeşti şi mai cu seamă de această dată, încredinţându-i spre păstorire o altă turmă cuvântătoare.

Noul preot paroh de la Jupalnic i-a mulţumit şi duhovnicului său, părintelui Nicolae Jinga, pentru dragostea şi povăţuirea arătate încă de pe vremea când era teolog şi frecventa sfântul lăcaş de închinare, făcând diferite ascultări şi cântând la strană. În semn de mulţumire, părintele Daniel Săvescu i-a oferit mentorului său un dar potrivit vocaţiei acestuia de scriitor şi făuritor de versuri, un laptop care să îl ajute la notarea şi ordonarea ideilor ce vor sta la baza viitoarelor volume semnate de preotul mehedinţean.Ziua de praznic s-a încheiat cu o agapă frăţească la care au luat parte preoţii slujitori, membrii grupului psaltic “Sf. Nicodim” şi câţiva credincioşi,  apropiaţi ai bisericii din Jupalnic.

 
Curs valutar BNR - 24-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj