Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Elena Udrea –cetãþean de onoare al Severinului
N-o mai vrea pe Udrea cetăţean de onoare, însă în cazul lui Mitrea e mut
,,Corrado Cattani” de Severin îi tratează diferenţiat pe penali
În disperarea lui după imagine publică, politicianul necopt şi repezit , Daniel Cârjan de la PNL Mehedinţi a anunţat că se va lupta să-i retragă titlul de cetăţean de onoare arestatei Elena Udrea. Însă, de condamnatul Miron Mitrea, tot cetăţean de onoare al Severinului , ,,luptătorul anti-mafia”, Daniel Cârjan n-a pomenit nimic.
Iulian GOGONEA ,16 februarie 2015,23:59 nr. afisari:1786
Cetăţeanul de onoare al Severinului , Miron Mitrea, fost ministru şi parlamentar PSD,  a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare . Este vorba de dosarul în care era judecat pentru luare  de mită. Nu era vorba de bani cash, ci de  renovarea pe pile a  casei mamei sale din localitatea Voluntari. Aşa că a ajuns la închisoare , condamnat definitiv. Dacă în cazul altui cetăţean de onoare al Severinului, Elena Udrea, doar arestată nu şi condamnată, preşedintele PNL Severin, liberalul Daniel  Cârjan,  a sărit ca ars  anunţând public că-i va retrage titlul de cetăţean de onoare, în cazul Mitrea, el a tăcut mâlc şi tace în continuare, ceea ce dovedeşte că politicianul tânăr şi ambiţios mai are până să se coacă la minte. Mitrea şi ulterior Udrea au fost făcuţi cetăţeni de onoare ai Severinului în perioada în care au fost miniştri,   pe considerentul că,  în acele perioade,  respectivii au direcţionat sume de bani considerabile pentru investiţii de anvergură în municipiu. 
 
Mitrea a ajuns la închisoare odată cu pârnăiaşa de serviciu,  Irina Jianu 
 
Şi Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, a primit o pedeapsă de cinci luni de închisoare cu executare pentru dare de mită. Decizia magistraţilor ÎCCJ este definitivă.Magistraţii ÎCCJ au menţinut sentinţa dată în primă instanţă, când Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. În data de 15 octombrie 2014, judecătorii au dispus şi confiscarea sumei de 169.000 lei.Vineri, 13 februarie, judecătorii au decis să confişte de la fostul deputat PSD, Miron Mitrea, suma de 327.928 de lei.În acelaşi dosar, instanţa a menţinut condamnările date celorlalţi inculpaţi: Irina Jianu — 5 luni închisoare cu executare, Constantin Nicolae Popescu — 5 luni închisoare cu executare.
 
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al ISC.DNA susţine că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea. 
 
Curs valutar BNR - 16-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj