Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Primăria Târgu Jiu plantează cât mai multe flori
Ionela Ungureanu ,11 martie 2015,23:55 nr. afisari:1504

Serele societăţii Edilitara, din cadrul Primăriei Târgu Jiu, pregătesc peste 30 de mii de răsaduri de panseluţe  pentru amenajarea mai multor spaţii verzi din municipiul Târgu Jiu.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, florile trebuie plantate cât mai repede, deoarece se lucrează la ele încă din toamna anului trecut şi numai pot fi ţinute în seră.

Lucrăm la panseluţe, încă, din luna octombrie şi am început, deja, plantatul în zona primăriei. Deţinem un număr de 30 de mii de panseluţe, iar în rabatele adiacente serelor mai sunt încă 20 de mii de răsaduri tot pentru acest sezon de plantări. Deoarece lucrăm la ele din octombrie, acum necesită plantare pentru că nu le mai putem ţine foarte mult în seră. Temperatura în sere este acum la circa 20 de grade Celsius. Munca este una meticuloasă, trebuie urmaţi nişte paşi foarte riguroşi; fetele care lucrează sunt în număr de zece la toate cele trei grupuri de sere; trebuie un sol adecvat pentru permeabilitatea rădăcinii plantelor, trebuie fertilizări fazeale săptămânale. La cultura la sol, deci pentru primul sezon, avem mai multe specii care urmează să fi plantate acum în rabate - panseluţe, miosotis, năsturaşi.
A spus reprezentantul unităţii  Dorina Gal, conform Agerpres

Angajaţii SC Edilitara SA au plantat,deja, alte circa cincizeci de mii de flori în mai multe zone din oraş.
Valoarea cheltuielilor cu cele trei sere aparţinând municipalităţii este de circa 200.000 lei, iar cele  mai mare cheltuieli sunt strict cu facturile de gaze, deoarece în sere, indiferent de anotimp, trebuie să fie o temperatură constantă de 20-25 de grade pe zi, iar noaptea să nu scadă sub 10 grade Celsius.

 
Curs valutar BNR - 18-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj